A șasea forță de sub panoul Under 13

De Daniel Scridon
A șasea forță de sub panoul Under 13
După un parcurs foarte bun în sezonul regulat și în etapele semifinale, CSȘ Gloria Arad și-a asigurat prezența în turneul final al Campionatului Național de baschet feminin Under 13. Chiar dacă unele jucătoare au fost mai tinere ca adversarele întâlnite, baschetbalistele pregătite de prof. Cristina Matei au încheiat sezonul pe un onorant loc 6.

În ciuda eşecurilor de la etapa finală: 40-68, cu Olimpia Bucureşti (campioana naţională); 36-61, cu Sportul Studenţesc (medaliată cu argint); 44-59, cu CSŞ Craiova (ocupanta locului trei); 42-44, cu CSŞ Nr 5 Bucureşti şi 44-63, cu CSŞ Gheorgheni, arădencele au lăsat o impresie bună, fiind felicitate de reprezentanţii FR Baschet.

Cele mai prolifice jucătoare de la CSŞ Gloria Arad la turneul final au fost: Alexia Vesa (49 puncte), Ioana Fînaţă (43), Melinda Timotty (31) şi Andrada Dulhasz (22). Din lot au mai făcut parte: Sonia Crăveanu, Ana Maria Mihali, Sonia Tomuţ, Bianka Hadnagy şi Celina Serbest. Accidentată, Iasmina Crăveanu nu a făcut deplasarea la Gheorgheni.

„Cred că am realizat o performanţă bună, dată fiind diferenţa de vârstă dintre unele jucătoare şi celelalte adversare. Sunt foarte mulţumită de fete, de cum au luptat. Până pe 15 iunie continuăm antrenamentele, iar de la 1 august ne strângem iarăşi, pentru că anul viitor vrem să facem o figură frumoasă şi la Under 14” – spune prof. Cristina Matei.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !