A scăpat de probleme

A scăpat de probleme
ARAD – UTA a reuşit să convingă FRF şi pe cei de la Drobeta Tr. Severin să joace meciul mâine.


Cei din conducerea clubului UTA au reuşit
să ne ararte că au valoare. Când nu mai
exista nicio portiţă de scăpare,
căci nu existau cei 38.000 de euro pentru a-l
plăti pe Radovanovic, şefii
„Bătrânei Doamne” au luat
legătura cu cei de la Drobeta Turnu Severin,
pentru a-i lămuri ca meciul din ultima etapă
se să joace marti. Zis şi făcut,
mai ales că primarul de acolo este prieten cu
Gheorghe Falcă. În plus, cei de la
FRF au trimis repede aprobarea ca partida să
aibă loc de la ora 18.00.


Şi toate acestea, pentru ca memoriul lui
Radovanovici, care se va judeca miercuri,
să nu încurce UTA, care risca
excluderea din campionat, dacă nu era
programată la partida cu Drobeta.

UTA a mers, luni, la Turnu Severin
fără o mulţime de jucători. Pe
lângă vechii accidentaţi, au
apărut alţii noi, precum Negru şi
Nădăban. Sunt suspendaţi Pascariu
şi Polgar, iar Olariu şi Ghindaru nici nu
s-au prezentat la echipă.

L.S.

Taguri: , , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !