Este vorba despre un bărbat în vârstă de 55 de ani care se afla la volanul unui autoturism marca Ford. La un moment dat, pe sensul său de mers a apărut o autoutilitară la al cărei volan se afla un bărbat în vârstă de 54 de ani. Se pare că acesta ar fi pătruns pe contrasens, încercând să evite un animal care-i apăruse în drum. Accidentul a avut loc marţi, 22 martie. „Din primele cercetări efectuate la faţa locului s-a stabilit că în jurul orelor 13:40 un bărbat de 54 de ani, în timp ce conducea o autoutilitară pe drumul judeţean 709 C din direcţia Arad spre Iratoşu, pentru a evita un animal a pătruns pe contrasens, timp în care conducătorul autoturismului care se deplasa regulamentar pe sensul opus, evitând coliziunea frontală, a virat la dreapta, intrând într-un cap de pod confecţionat din beton”, a declarat inspectorul de poliţie Lorena Pîrvulescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad. În urma impactului au fost răniţi uşor conducătorul autoturismului şi un tânăr de 20 de ani, pasager în acelaşi autoturism.
Citiți principiile noastre de moderare aici !