NĂDLAC. Un autoturism marca Mercedes, în valoare de 85.000 de lei, căutat de autoritățile din Germania, a fost descoperit de polițiștii de frontieră de la Nădlac II, de pe autostradă. Mașina era transportată pe platformă tractată de un ansamblu rutier la a cărui volan se afla un tânăr de 30 de ani cu domiciliul pe raza județului Gorj. „În urma verificărilor în baza de date, s-a constatat că mijlocul de transport de pe platformă figurează ca <<bun pentru confiscare>>, alertă introdusă de autorităţile din Germania, din data de 21 februarie 2018. Faţă de cele constatate, şoferul a declarat că autoturismul este al unui prieten care l-a rugat să îl ducă în Germania la firma de leasing pentru că nu mai poate să plătească ratele. Mijlocul de transport, în valoare de 85.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul instituţiei până la finalizarea cercetărilor, iar în cauză poliţiştii de frontieră au întocmit actele de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale”, au precizat reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.
A vrut să scoată din țară o mașină de lux, căutată în Germania
A vrut să scoată din țară o mașină de lux, căutată în Germania
Un bărbat de 30 de ani, din județul Gorj, a încercat să scoată din România, pe la frontiera Nădlac II, un Mercedes în valoare de 85.000 de lei.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
Ştiri sportive
Selecţionata României a fost repartizată în Grupa B, alături de echipele Muntenegrului, Cehiei şi Serbiei la Campionatul European de handbal feminin - EHF EURO 2024, potrivit tragerii la sorţi efectuate joi seara, la Viena.
Mapamond
Argentina a cerut să devină „partener global” al NATO, solicitare transmisă formal Alianţei în cadrul unei întâlniri pe care ministrul argentinian al apărării, Luis Petri, a avut-o la Bruxelles cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, relatează joi agenţiile EFE şi Reuters.
Mapamond
Un grup de medici şi dentişti din Japonia au intentat joi, la Tokyo, o acţiune în justiţie împotriva companiei Google, pe care o acuză că păstrează pe aplicaţia sa de navigaţie recenzii pe care ei le consideră incorecte, relatează Kyodo. Reclamanţii cer despăgubiri totale de 1,4 milioane yeni (9.000 de dolari).
Mapamond
Şeful diplomaţiei britanice, David Cameron, a îndemnat joi, în marja summitului G7 care se desfăşoară pe insula italiană Capri, la căutarea unor moduri creative de a utiliza activele ruse îngheţate pentru a finanţa apărarea Ucrainei, informează AFP.
Local
Rezultatele extragerilor loto din data de 18-04-2024 sunt următoarele:
ARADON Sport local
„Galben-albastrele” au nevoie de sprijinul fanilor în încercarea de a prelungi ultimul act cu câștigătoarea sezonului regulat, care conduce cu 2-0 la general.
Citiți principiile noastre de moderare aici!