Absolventii de BAC sunt asteptati sa se inscrie la UVVG

De Vasile Filip
Absolventii de BAC sunt asteptati sa se inscrie la UVVG

Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele UVVG, ne-a declarat că, „absolvenţii de BAC sunt aşteptaţi să se înscrie, pentru sesiunea de toamnă, la una, sau mai multe specializări din cadrul celor şase facultăţi ale Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad. Oferta UVVG, pentru anul universitar 2014-2015, cuprinde 32 de specializări licenţă, 24 programe de studii aprofundate la nivel de masterat, 6 cursuri postuniversitare de specialitate, Şcoală doctorală în domeniul medicină şi biologiei, precum şi Şcoală postdoctorală – conform proiectelor europene existente la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”.
Nu se mai fac înscrieri la acele specializări din cadrul Facultăţii de Medicină, Farmacie şi Medicină Dentară, unde s-au completat locurile în sesiunea de vară.
Viitorii studenţi pot opta pentru studii de licenţă şi masterat în domeniul: juridic, economic, marketing, administrarea afacerilor, medicină – farmacie, nutriţie şi dietetică, balneofiziokinetoterapie şi recuperare, psihologie, ştiinţele educaţiei, pedagogia învăţământului primar şi preşcolar, asistenţă socială, educaţie fizică şi sport, ştiinţele umaniste, politice şi administrative, biologie, ecologie şi protecţia mediului, informatică (română, sau engleză), silvicultură.
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” are calificativul maxim „GRAD DE ÎNCREDERE RIDICAT” acordat de ARACIS pentru performanţele obţinute în asigurarea calităţii actului de educaţie.
* Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” acordă locuri de şcolarizare gratuită, în număr nelimitat, studenţilor merituoşi, prin Bursele „Vasile Goldiş” şi condiţii avantajoase pentru cazare şi masă.
Facilităţi acordate studenţilor:
* Absolvenţii de liceu, promoţia 2014, care au obţinut media la bacalaureat cuprinsă între 8,50 şi 10 beneficiază de şcolarizare gratuită pentru semestrul I al anului I de studiu (bursa Vasile Goldiş). Bursele acordate sunt nelimitate.
* Sudenţii beneficiează de facilităţi pentru achitarea integrală a taxei de şcolarizare, la înscrierea în anul I, nivel licenţă; studenţii care provin din aceeaşi familie; Studenţii care au obţinut locurile I, II, sau III la olimpiadele naţionale, sau internaţionale; studenţii care urmează a doua specializare la nivel licenţă; absolvenţi ai UVVG şi ai colegiilor universitare din cadrul UVVG; absolvenţi ai Colegiului particular ”Vasile Goldiş” Arad; absolvenţii UVVG care urmează o specializare la nivel masterat, sau un curs postuniversitar; studenţii care fac parte din categoria personalului clerical.
Taxa pentru anul universitar 2014-2015 se poate plăti în mai multe rate, eşalonată lunar.
* Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad şcolarizează absolvenţi de liceu cu, sau fără diplomă de bacalaureat prin colegii universitare.
Acte necesare la înscriere: Diploma de bacalaureat în original sau adeverinţă; Certificat de naştere (copie legalizată); Certificat de căsătorie (copie legalizată); Adeverinţă medicală; Trei fotografii format ¾; Dosar plic. * Nu se percepe taxă de înscriere şi nici taxă de admitere pentru sesiunea de toamnă
ADMITEREA ÎN ANUL UNIVERSITAR 2014-2015
Admiterea pentru ciclul universitar de licenţă şi masterat, sesiunea de toamnă, se organizează pe bază de concurs de dosare şi media de la BAC: 1-21 septembrie – înscrierea candidaţilor; 23 sept. – afişarea rezultatelor. Domeniul medical: 1-20 septembrie – înscrierea candidaţilor. 22 sept. susţinerea testului grilă, 25 sept. afişarea rezultatelor finale.
Înscrieri: Rectorat, (B-dul Revoluţiei nr.94-96), telefon 0257/280373, de luni până vineri: 8,00-18,00; sâmbătă şi duminică: orele 8,00-13,00; Informaţii: email: admitere@uvvg.ro; site:www.uvvg.ro.

Explic foto: Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, în vizită la UVVG – Institutul de Ştiinţe ale Vieţii (24.05.2014)



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !