Absolvenții latino-americani care au studiat la Timișoara înainte de ′89 se reunesc în curând la UPT

De A.M.
Absolvenții latino-americani care au studiat la Timișoara înainte de ′89 se reunesc în curând la UPT
© foto: UPT
Înainte de 1989, Timișoara a fost unul dintre centrele universitare preferate ale studenților din America Latină. Acum, aceștia, se vor reuni în România, la UPT, pentru prima dată după absolvire.

Studenții din America Latină, care au studiat la universitățile din Timișoara înainte de 1989, se vor reuni în curând în orașul nostru. Aceștia au înființat chiar și o Asociație a Foștilor Studenți Latino-Americani din Timișoara (Somos Latinos), care organizează întâlniri periodice.

Primele reuniuni au avut loc în Mexic, Peru și Columbia, bucurându-se de o mare popularitate. Acum, absolvenții latino-americani urmează să se reunească pentru prima dată în România, chiar în orașul în care au studiat: Timișoara. Întâlnirea acestora se va desfășura în perioada 5 – 14 septembrie 2019.

În 6 septembrie, de la ora 9:30, în amfiteatrul K1 al Centrului de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara, va avea loc cursul festiv, organizat în parteneriat de Consulatul Onorific al Republicii Peru la Timișoara și UPT.

La acest eveniment vor participa absolvenții promoțiilor 1982 – 1990, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar Republicii Peru în România, E.S. María Eugenia Echeverría Herrera, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Statelor Unite Mexicane în România, E.S. José Guillermo Ordorica Robles, Primarul Municipiului Timișoara, Nicolae Robu, și reprezentanții celor patru universități de stat din Timișoara.

Întâlnirea are ca scop menținerea legăturilor academice și culturale între state, universități și studenți.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !