Un bărbat a fost grav rănit, luni seara, în urma unui accident care a avut loc în apropiere de localitatea Cicir. Se pare că, în timp ce se afla la volanul unui autoturism, ar fi vrut să evite un câine care a apărut pe drum, însă a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat pe contrasens, luând în plin un autotractor care circula regulamentar.
„Aseară, în jurul orelor 22.30, un bărbat de 37 de ani a condus un autoturism pe DN7, dinspre Arad înspre Lipova. În afara localității Cicir, a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune frontală cu un autotractor condus regulamentar, din sens opus, de un bărbat de 45 de ani din Argeș. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală gravă a șoferului autoturismului, care este din județul Arad. Continuăm cercetările pentru stabilirea cu exactitate a condițiilor în care s-a produs accidentul” – a declarat pentru Jurnal arădean/ Aradon Claudia Iuga, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
Potrivit dr. Mircea Merea, director medical al Serviciului Județean de Ambulanță, bărbatul accidentat a fost găsit inconștient de către echipajul medical ce a ajuns la locul accidentului și a fost transportat de urgență la Spitalul Județean Arad. Deși și-a revenit în drum spre spital, starea sa a rămas îngrijorătoare. Victima a suferit un traumatism cranio-cerebral cu pierdere de conștiență, politraumatism toraco-abdominal și fractură de bazin. A necesitat intervenție chirurgicală, fiind preluat rapid de medicii chirurgi și dus în sala de operație.
Accident grav pe DN7, la Cicir
Accident grav pe DN7, la Cicir
Reactualizat la:
Șoferul unui autoturism a vrut să evite un câine, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu un TIR.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
Mapamond
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, transmit AFP şi Reuters.
Mapamond
Premierul polonez Donald Tusk a avertizat vineri că în Ucraina „situaţia pe front este critică” şi săptămânile următoare „ar putea să decidă deznodământul războiului” provocat de invazia rusă, dar Polonia nu are posibilitatea de a oferi Ucrainei din sistemele sale antiaeriene Patriot, transmite agenţia EFE.
UT Arad
Copiii nu au fost uitați, vor intra în Peluza Sud, după aceleași coordonate ca și până acum. Locurile sunt, însă, limitate.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei a declarat că-l va prinde și sărbătoarea de anul viitor tot la Arad. A spus cu întârziere „La Mulți Ani”!
Local
Pentru a marca Ziua Forțelor Terestre vor fi deschise porțile Cetății Aradului.
Local
Judecătoria Ineu a decis că soția și fiica unui bărbat mort într-un accident de mașină petrecut pe DN79 A, între Mânerău și Voivodeni, vor primi daune morale în valoare de 70 de mii de euro.
ARADON Sport local
Mark Ştefan Răşinar (CS AMEFA Arad) a devenit triplu campion naţional de juniori II.
ARADON Sport local
ARAD. Etapa cu numărul 23 din Liga 4 la fotbal programează câteva dueluri atractive, cu implicaţii în lupta pentru partea superioară a clasamentului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!