A fost nevoie de intervenţia echipajului de descarcerare de la Secţia Ineu pentru scoaterea şoferului afară din maşina răsturnată. Victima a fost preluată de un echipaj medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă, iar, pe drum spre Arad, bărbatul a fost predat paramedicilor SMURD.
Poliţiştii care au efectuat cercetări la faţa locului au ajuns la concluzia că bărbatul a pierdut controlul asupra direcţiei de mers din cauza vitezei. „Din primele cercetări efectuate la faţa locului s-a stabilit că un bărbat în vârstă de 46 de ani, din Arad, care conducea un autoturism pe DJ 709, pe raza localităţii Seleuş, pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, răsturnându-se în afara părţii carosabile, în dreapta direcţiei sale de mers. În urma accidentului, şoferul a fost rănit uşor. În continuare se efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, a declarat inspectorul de poliţie Lorena Pîrvulescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Arad.
Accident la Seleuş: s-a răsturnat în afara şoselei din cauza vitezei
Accident la Seleuş: s-a răsturnat în afara şoselei din cauza vitezei
Reactualizat la:
Accident la Seleuş, marţi după masa, acolo unde un bărbat în vârstă de 46 de ani, care se afla la volanul unui autoturism, a ajuns în afara părţii carosabile.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
Local
În această dimineață un autocamion care circula pe DN 79 a spulberat un pieton, accidentul soldându-se cu moartea pietonului.
Local
Într-o ședință extraordinară convocată pe data de 24 aprilie, consilierii locali sunt chemați să aprobe bugetele CET Hidrocarburi Arad, Recons Arad, GCA Arad, TOP Arad.
Local
Chiar dacă Piața Catedralei nu este încă finalizată, chiar dacă lucrările au întârziat luni de zile, totuși Târgul de Paști se va desfășura în noua locație.
Mapamond
Atacul de vineri dimineaţă, din apropierea oraşului Isfahan în Iran, efectuat aparent cu drone şi atribuit Israelului, îngrijorează comunitatea internaţională, care le cere ambelor ţări să înceteze confruntarea, potrivit AGERPRES.
Mapamond
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, transmit AFP şi Reuters.
1
Mapamond
Premierul polonez Donald Tusk a avertizat vineri că în Ucraina „situaţia pe front este critică” şi săptămânile următoare „ar putea să decidă deznodământul războiului” provocat de invazia rusă, dar Polonia nu are posibilitatea de a oferi Ucrainei din sistemele sale antiaeriene Patriot, transmite agenţia EFE.
1
UT Arad
Copiii nu au fost uitați, vor intra în Peluza Sud, după aceleași coordonate ca și până acum. Locurile sunt, însă, limitate.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei a declarat că-l va prinde și sărbătoarea de anul viitor tot la Arad. A spus cu întârziere „La Mulți Ani”!
1
Local
Pentru a marca Ziua Forțelor Terestre vor fi deschise porțile Cetății Aradului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!