Accident mortal la Zimandul Nou

13Comentarii
Accident mortal la Zimandul Nou
Accident mortal la Zimandul Nou
ZIMANDU NOU – Un tânăr poliţist de frontieră şi-a pierdut viaţa, duminică, într-un tragic accident de circulaţie. Video

Un tragic accident de circulaţie s-a petrecut în cursul zilei de ieri, în jurul orei 09:30, pe DN 79, la intrarea în localitatea Zimandu Nou.

Un tânăr poliţist de frontieră, de 23 de ani, pe nume Cristian H., în calitate de şofer al unui autoturism marca Opel, deplasându-se dinspre Arad spre Chişineu Criş, a intrat într-o depăşire regulamentară, însă a pierdut controlul volanului şi a intrat direct într-un pom de pe marginea acostamentului.

În urma impactului deosebit de puternic bărbatul a decedat pe loc, iar maşina a fost distrusă în proporţie de 70 la sută.

Depăşire periculoasă

Potrivit unui martor, respectiv şoferiţa maşinii pe care a vrut să o depăşească tânărul, se pare că „tânărul a intrat în depăşire imediat după ce ne-a depăşit pe noi, iar apoi brusc a pierdut controlul volanului şi s-a izbit de un pom”.

Potrivit informaţiilor deţinute, tânărul tocmai ce ieşise din tură, de la vama Nădlac, unde era angajat, şi se îndrepta înspre Şimand, la prietena sa.

„Conducătorul auto rula dinspre Arad spre Chişineu Criş, iar în momentul în care s-a angajat într-o depăşire regulamentară a pierdut controlul volanului şi s-a izbit de un copac de pe marginea carosabilului”, ne-a declarat Mircea Cherechean, comisar în cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere.

Poliţiştii continuă investigaţiile în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a petrecut evenimentul.

R.B.



13Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor