Accident mortal pe DN 69

24Comentarii
Accident mortal pe DN 67
Accident mortal pe DN 67
ARAD – Un bărbat de 31 de ani a murit pe loc miercuri seara după ce a intrat cu maşina într-un TIR. 

Accident mortal miercuri seara între localităţile Vinga şi Şagu, acolo unde un microbuz s-a izbit frontal de un TIR. Mihai C., şoferul microbuzului, venea dinspre Timişoara spre Arad, când dintr-o dată a trecut pe contrasens întrând în TIR. Conducătorul autotrenului a tras de volan în încercarea de a evita impactul cu microbuzul ajungând în şanţ, în zadar însă, Mihai C. a decedat pe loc.

Victima era patronul unei firme de construcţii din Arad şi tocmai încheiase o comandă în Timişoara unde mersese împreună cu câţiva angajaţi de-ai săi care însă se aflau în altă maşină în momentul producerii accidentului. Aceştia spun că şeful lor a băut multă bere şi ţuică acasă la clientul de la care luase comanda.

„Nu am vrut să-l lăsăm să conducă, i-am ascuns cheile în bord şi l-am luat în Dacie. A ameninţat că se aruncă, aşa că a trebuit să oprim. A urcat în maşina lui şi uite ce s-a întâmplat…”, spune unul dintre martori.

Avea patru copii

Şoferul TIR-ului a încercat să evite impactul, ieşind în afara drumlui. „L-am văzut că vine spre mine. Nu a depăşit nimic, pur şi simplu a intrat pe banda mea”, a povestit acesta. Mihai C., avea 31 de ani şi era tatăl a patru copii.

Ca o ironie a sorţii, în timp ce poliţiştii efectuau măsurători telefonul mobil al victimei a sunat. La celălalt capăt al firului un membru al familiei a primit teribila veste de la unul din foştii angajaţi ai lui Mihai C., „doamnă a fost un accident. Asta e, nu mai plângeţi. A decedat…”. Inspectorul Constantin Crainic din cadrul Serviciului de Poliţie Rutieră Arad a declarat că „martorii susţin că şoferul era beat, dar i se va face autopsia pentru a se trage o concluzie.”

Circulaţia dintre Arad şi Timişoara a fost blocată mai bine de o oră în timp ce maşinile au format cozi de peste opt km.

C.M.



24Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor