Unul dintre şoferi nu a acordat prioritate de trecere celuilalt, impactul fiind inevitabil. În urma coliziunii o femeie în vârstă de 69 de ani a fost rănită uşor. „Din primele cercetări efectuate la faţa locului s-a stabilit că un bărbat în vârstă de 44 de ani, în timp ce conducea un autoturism marca Dacia Logan pe drumul judeţean 709 B dinspre Arad spre Dorobanţi, ajungând la o intersecţie, nu acordă prioritate de trecere, intrând în coliziune cu un autoturism Opel Vectra condus de un bărbat de 36 de ani din Macea, autoturism care circula pe drumul prioritar. În urma impactului a fost accidentată uşor o femeie de 69 de ani, pasager în autoturismul Opel Vectra. Se continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările producerii accidentului”, a declarat inspectorul de poliţie Lorena Radu, purtătorul de cuvânt al IPJ Arad. Potrivit sursei citate, ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
Accident pe drumul Arad-Dorobanţi din cauza neacordării de prioritate
Accident pe drumul Arad-Dorobanţi din cauza neacordării de prioritate
Accident rutier, sâmbătă, pe drumul dinspre Arad spre Dorobanţi. Două autoturisme - Dacia Logan şi Opel Vectra - au intrat în coliziune din cauza neacordării de prioritate.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
Local
Judecătoria Ineu a decis că soția și fiica unui bărbat mort într-un accident de mașină petrecut pe DN79 A, între Mânerău și Voivodeni, vor primi daune morale în valoare de 70 de mii de euro.
ARADON Sport local
Mark Ştefan Răşinar (CS AMEFA Arad) a devenit triplu campion naţional de juniori II.
ARADON Sport local
ARAD. Etapa cu numărul 23 din Liga 4 la fotbal programează câteva dueluri atractive, cu implicaţii în lupta pentru partea superioară a clasamentului.
Local
Polițiștii din Vinga au reținut pentru 24 de ore două femei de 32 și 30 de ani, acuzate că au intrat peste o altă femeie în casă și au bătut-o.
Local
Polițiștii arădeni au efectuat, joi, percheziții la Munar, unde un bărbat de 54 de ani depozita deșeuri periculoase, azotat de amoniu și... un animal sălbatic.
Local
Este pentru a doua oară în ultimele 10 zile când cablurile de alimentare la reţeaua electrică provoacă haos în trafic.
1
România
Cererea de abţinere formulată de judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost respinsă vineri de Judecătoria Mangalia ca fiind nefondată, magistratul judecând în continuare cazul Vlad Pascu.
1
Mapamond
Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News joi seară, citând un înalt oficial american, transmite vineri AFP.
Citiți principiile noastre de moderare aici!