Evenimentul rutier a avut loc miercuri după masa – înainte de ora 17:00 – și s-a soldat cu rănirea ușoară a două persoane aflate în mașină. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad la locul accidentului au intervenit echipajul SMURD al Detașamentului de Pompieri Sebiș și o ambulanță din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Arad “pentru acordarea primului ajutor medical calificat și transportul victimelor la spital. Cele două victime au fost preluate în viață, stabile, cooperante și transportate către spitalul Sebiș”.
Urmează să se stabilească împrejurările în care s-a produs incidentul rutier.
Accident spectaculos în comuna Cărand, județul Arad
Accident spectaculos în comuna Cărand, județul Arad
Un autoturism marca Ford - înmatriculat în județul Arad - a ajuns răsturnat pe o parte, pe marginea unui pârâu, în comuna Cărand.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
UT Arad
Benga, Freitas și Fabry vor lipsi la meciul de azi cu gălățenii. Rednic nu se sperie, vrea victoria și îi urechează pe scepticii de la startul campionatului.
Mapamond
Statul american Arizona a inculpat 18 persoane în cadrul tentativei de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020 în favoarea lui Donald Trump, a declarat miercuri procurorul general al statului, notează AFP.
Mapamond
Eparhia Moscovei din cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse a anunţat marţi pe site-ul său de internet că preotul care a slujit la parastasul lui Aleksei Navalnîi a fost oprit de la slujire pe timp de trei ani, transmite Reuters.
Mapamond
Guvernul slovac condus de premierul social-democrat Robert Fico a aprobat miercuri lichidarea televiziunii publice RTVS, pe care a acuzat-o de partizanat politic, în timp ce opoziţia şi unii jurnalişti acuză actualul guvern că doreşte o televiziune care să-i fie fidelă.
Mapamond
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS "luna aceasta", chiar înainte de adoptarea, marţi, a unui nou ajutor pentru Kiev de către Congresul american, a anunţat miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP.
Citiți principiile noastre de moderare aici!