Tramvaiul numărul 3 circula pe direcţia Primărie-Podgoria. În imediata apropiere a staţiei Crişan, cu numai câţiva metri înainte ca tramvaiul să oprească, o pasageră a tras semnalul de alarmă. Nu se ştie motivul, dar martorii spun că ar fi vrut să atragă atenţia vatmanului că la staţia respectivă vrea să coboare. Dar semnalul de alarmă a provocat un întreg domino: a oprit garnitura de tramvai pe loc, iar, din cauza opririi bruşte, o altă pasageră, o femeie în vârstă, care se afla în mijlocul de transport în comun, a căzut ca secerată. Iar căzătura i-a lăsat urme adânci, la faţa locului fiind chemat un echipaj de ambulanţă. Medicii au preluat-o şi au stabilit că femeia s-a rănit la o mână, dar şi în zona abdominală şi la coaste. Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean Arad pentru a i se face investigaţii medicale suplimentare. În ceea ce o priveşte pe pasagera care a tras semnalul de alarmă, aceasta nu a mai fost de găsit. Circulaţia tramvaielor pe relaţia Primărie-Podgoria a fost întreruptă mai bine de 40 de minute, după ce, la faţa locului, a ajuns şi un echipaj al Poliţiei Rutiere. Oamenii legii au făcut cercetări pentru a afla cine şi în ce măsură se face vinovat de accident.
Accident stupid în tramvai
Accident stupid în tramvai
Unul dintre cele mai ciudate accidente din ultima perioadă s-a petrecut marţi, în jurul amiezii, într-un tramvai. Potrivit martorilor, o femeie a fost rănită destul de grav în cel mai stupid mod cu putinţă.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
Local
Prin programul Prima Conectare la Apă și Canalizare, 73 de gospodării din Nădlac vor benefia de utilități.
UT Arad
UTA dă peste FCSB în semifinală, calificarea urmând să se decidă în dublă manșă.
Local
Bătrânul a fost accidentat la intersecția străzilor Păpădiei cu Someșului și a ajuns la spital cu multiple traumatisme.
1
Local
Într-o ședință extraordinară convocată pe data de 24 aprilie, consilierii locali sunt chemați să aprobe bugetele CET Hidrocarburi Arad, Recons Arad, GCA Arad, TOP Arad.
Local
Chiar dacă Piața Catedralei nu este încă finalizată, chiar dacă lucrările au întârziat luni de zile, totuși Târgul de Paști se va desfășura în noua locație.
3
Citiți principiile noastre de moderare aici!