Achiziţiile, un plus pentru B.C. ICIM

3Comentarii
Achiziţiile, un plus pentru B.C. ICIM
ARAD – Cu ajutorul antrenorului Yoannis Diamantakos, cel care este principalul răspunzător pentru rezultate, vom încerca să „disecăm”, obiectiv şi realist, campania de sosiri-plecări la B.C. ICIM din această iarnă. Evident, doar timpul va putea juca rolul „judecătorului”.


Câştigul Moore


„La Eniko Tarţa nu valoarea a primat, ci
altele au fost problemele, de natură
disciplinară, care m-au obligat să iau
această decizie. Înlocuitoarea ei, Sheana
Moore nu mai are nevoie de nici o prezentare, este mult
mai „coaptă”, un real
câştig” – a explicat grecul mutarea
Tarţa-Moore.


Plusuri


„De Kine Kane ne-am despărţit, pentru a
face loc unei jucătoare românce pe
acelaşi post. În plus, Ildiko Nagy face mult
mai bine faza ofensivă. Dana Bucică, din
păcate, nu s-a ridicat la
înălţimea aşteptărilor, iar
locul ei a fost luat de o excelentă
apărătoare, o jucătoare de lot
naţional, Evdokia Stamati, care, chiar dacă
nu va străluci, va aduce un plus în jocul
echipei. Are nevoie doar de o perioadă de
acomodare” – spune Yoannis Diamantakos, cel
căruia îi place să creadă că
jucătoarele cu care lucrează sunt cele mai
bune.

D.S.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor