Acordul de mic trafic, o farsă

2Comentarii
Acordul de mic trafic, o farsă
ARAD – Condiţiile impuse basarabenilor pentru micul trafic, imposibil de respectat.

Ţărăniştii arădeni din „aripa Sârbu” sunt indignaţi de condiţiile impuse românilor din Basarabia prin „Acordul pentru micul trafic de frontieră”. „ În baza voturilor basarabenilor, Traian Băsescu a câştigat alegerile, pe care le-a pierdut pe teritoriul României. A obţinut acele voturi amăgindu-i pe fraţii noştri cu simplificarea formalităţilor de acordare a cetăţeniei române, iar premierul a promis facilitarea micului trafic de frontieră. Acum, vizele îi costă 500 de Euro, iar „ Acordul pentru micul trafic de frontieră”, făcut de guvernanţii PDL-UDMR, este o farsă, un act de batjocură. Sub pretextul respectării unor pretinse exigenţe ale Comisiei Europene, guvernul român impune condiţii aberante, imposibil de respectat”, declară prim-vicepreşedintele PNŢCD-Sârbu, Nicolae Berce.

„Cerem guvernului şi premierului să întreprindă demersurile necesare pentru modificarea radicală a condiţiilor de acordare a permiselor pentru micul trafic de frontieră peste Prut şi să diminueze la o sumă modică cuantumul taxei de acordare a vizelor de sejur pentru cetăţenii Republicii Moldova, pentru că este vorba de un drept suveran al statului român, care nu poate fi afectat prin actul de aderare la Uniunea Europeană”, a mai declarat Berce, în baza documentului oficial semnat de preşedintele partidului, Radu Sârbu.

S.T.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor