Acreditarea Spitalului Județean, privită cu optimism

De Diana Dutu
6Comentarii
Acreditarea Spitalului Județean, privită cu optimism
Managerul Mirandolina Prișcă și vicepreședintele CJ, Adrian Țolea, sunt încrezători în obţinerea acreditării.

Deunăzi s-a încheiat vizita reprezentanţilor Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad. Scopul vizitei a fost evaluarea serviciilor din spital în vederea obţinerii acreditării. Sunt analizaţi indicatori ce ţin în primul rând de activitatea medicală menită să asigure asistenţă de calitate superioară la patul bolnavului, precum şi de aparatură, circuite, documente, chestionare aplicate pacienţilor şi aparţinătorilor şi, nu în ultimul rând, de curăţenie. Urmează ca, în cel mult 10 zile, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad să primească raportul final al Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate.

Unitate

„Suntem încrezători. Membrii comisiei au fost plăcut impresionaţi şi am primit aprecieri din partea dumnealor. Într-adevăr, au existat mici nereguli, mici neconformităţi care nu ţin de medici sau de asistente. În mod deosebit a fost apreciată unitatea şi colegialitatea comitetului director, precum şi a întregului colectiv al Spitalului” – spune Mirandolina Prişcă, manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.

Performanţă

„Mă bucur că finalul mandatului meu a adus cu sine această realizare: acreditarea Spitalului Judeţean. Rezultatul oficial va veni săptămâna următoare, dar din atitudinea comisiei reiese clar că Spitalul Judeţean Arad a obţinut acreditarea. S-a muncit foarte mult în ultima perioadă, iar echipa managerială aflată la conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad şi pe care am susţinut-o s-a dovedit performantă. Încă de la preluare, Consiliul Judeţean Arad a sprijinit dotarea şi modernizarea sistemului medical şi sunt convins că Sănătatea va rămâne o prioritate a noii conduceri a Consiliului Judeţean” – adaugă Adrian Ţolea, vicepreşedinte al CJ Arad.

Au deja acreditare

Avem motive de optimism în privinţa acreditării Judeţeanului arădean (şi) dacă ţinem cont de faptul că alte patru spitale din judeţul nostru au obţinut deja acreditare de la Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate. E vorba de: Genesys Medical Clinic SRL Arad, Spitalul Orășenesc Ineu, Spitalul de Psihiatrie Mocrea şi Spitalul de Recuperare Neuromotorie Dr. Corneliu Bârsan Dezna. Alături de Spitalul Judeţean Arad, în aşteptarea acreditării se mai află Centrul Medical Laser System şi SC Terapeutica SA-Spitalul „Sf. Gheorghe” din Chişineu Criş.



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor