Acţiuni caritabile de Paşti

ARAD – 3.000 de pachete vor ajunge, în perioada următoare, la familii şi copii cu probleme sociale.

Fundaţia Concordia împreună, cu Primăria Municipiului Arad prin Direcţia de Asistenţă Comunitară, desfăşoară, în această perioadă, diverse acţiuni caritabile. Printre acestea se numără şi împărţirea a peste 3.000 de pachete copiilor cu probleme sociale de la diferite creşe, grădiniţe şi şcoli din municipiu.
Şcoala Generală Nr. 3 a fost una dintre cele vizitate de viceprimarul Tiberiu Dekany alături de alţi reprezentanţi ai Fundaţiei Concordia. Elevii i-au întâmpinat pe oficiali cu poezii şi cântece specifice primăverii şi sărbătorilor Pascale.

Pe lângă această şcoală, liberalii, împreună cu cei de la Fundaţia Concordia, au mai împărţit pachete cu dulciuri şi copiilor cu problemele sociale de la Creşa nr. 1, Grădiniţa cu program săptămânal, Creşa nr. 8, Creşa nr. 10, Creşa nr. 14, Creşa nr. 16, Creşa nr. 16 şi la Creşa nr. 19.

Tiberiu Dekany, viceprimar al Aradului, ne-a declarat că aceste acţiuni „vor continua şi în perioada următoare, până pe data de 10 aprilie, timp în care vom vizita numeroase familii cu probleme sociale şi le vom oferi diferite cadouri”.

A.G.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !