Activarium, un consorțiu pentru euroregiune

De Andreea Pintea
3Comentarii
Activarium, un consorțiu pentru euroregiune
Consiliul Judeţean Arad a iniţiat un consorţiu cultural euroregional: Activarium, construcție realizată la nivelul Asociației Euroregiunii DKMT.

În sala Ferdinand a Primăriei Municipiului Arad, vineri, 2 martie, au fost prezentate proiectul și obiectivele Consorțiului Cultural Internaţional Activarium, construcție realizată la nivelul Asociației Euroregiunii Dunare-Criș-Mureș-Tisa (DKMT), în cadrul căreia Aradul este membru fondator. Coordonatul consorţiului cultural va fi Consiliul Judeţean Arad, iniţiatorul acestei iniţiative în cadrul DKMT.

La eveniment au participat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Călin Bibarţ şi Levente Bognar, viceprimarii municipiului, directori ai instituţiilor culturale şi conducerile celor două universităţi arădene, Novak Tibor, reprezentantul Asociaţiei Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2021, Marosi Zoltan, reprezentantul DKMT, Kardos Agneta, de la Consiliului Judeţean Timiş, Vladan Tadic, Consulul General al Republicii Serbia la Timișoara, reprezentanţi ai minorităţilor româneşti din Serbia şi ai minorităţilor sârbe din România, şi nu în ultimul rând, preşedintele Districtului Tubingen din Germania, Joachim Walter.

„Ne propunem ca acest consorțiu cultural să funcționeze ca un laborator de creativitate la nivel euroregional și un factor de coeziune culturală, socială și de ce nu, economică. În data de 19 mai, la Arad, vom semna într-un cadru oficial principiile Activarium împreună cu partenerii noștri din Serbia și Ungaria”, a declarat Iustin Cionca, preşedinte al Consiliului Judeţean Arad.

„În elaborarea principiilor Consorțiului Cultural Activarium am luat în considerare strategia culturală a municipiului Arad, strategiile culturale ale regiunilor partenere în DKMT și faptul că în anul 2021 orașele Timișoara (cu Aradul partener) și Novi Sad vor deține titlul de Capitală Europeană a Culturii”, a declarat și Andrei Ando, director executiv al Direcţiei Comunicare şi Strategii, din cadrul Consiliului Judeţean Arad.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor