Acuze între Gheorghe Falcă și prefectul Horgea privind pesta porcină

De Andreea Pintea
22Comentarii
Acuze între Gheorghe Falcă și prefectul Horgea privind pesta porcină
Europarlamentarul Gheorghe Falcă o acuză pe prefectul Florentina Horgea că apară vânătorii și nu intervine în prevenția pestei porcine.

Pesta porcină africană este tot mai prezentă în tot județ. De la câteva focare, acum s-a ajuns ca mai multe localități să fie afectate de această boală, care pare că se răspândește extrem de rapid. În acest context, europarlamentarul Gheorghe Falcă a transmis un mesaj extrem de dur la adresa prefectului Florentina Horgea.

„Prefectul Aradului este complet dezinteresat de pericolul pestei porcine africane care afectează județul nostru. Doamna Horgea este mult mai preocupată să apere interesele vânătorilor decât să ia măsuri concrete pentru a apăra arădenii și sănătatea lor. Este evident faptul că cei care nu trăiesc din munca pământului, din creșterea animalelor nu au cum să înțelegă, din fotolliie comode de pe care conduc drama și suferința fermierilor arădeni în situația cu care se confruntă, aceștia fiind nevoiți să-și vadă munca de aproape un an cum se pierde din simpla nepăsare a prefectului Florentina Horgea. Fiind îngrijorat de modul alarmant în care pesta face ravagii în comunitățiile arădene am luat legătura cu primarii din zonele afectate, cu crescătorii de animale și am decis că nu putem aștepta ca Prefectura să decidă luarea măsurilor necesare. Prefectul a convocat degeaba Centrul Local de Combatere a Bolilor, fiindcă nu s-au luat măsuri efeciente și rapide de stopare a răspândirii virusului. Îi solicit doamnei prefect Horgea să își amintească faptul că datoria sa este față de arădeni și să folosească toate pârghiile pe care le deține pentru a soluționa această problemă presantă a județului nostru. Doar cei care respectă proprietatea individuală, munca cinstită și efortul depus zi de zi înțeleg că acum este nevoie de implicarea masivă a tuturor forurilor decidente pentru a stopa răspândirea acestui virus care tinde să se extindă în tot județul dacă nu se vor lua măsuri urgente”, susține Gheorghe Falcă, europarlamentar PNL.

„Vorbe aruncate gratuit”

În replică, prefectul Florentina Horga a transmis: „Ieșirile la rampă ale fostului primar al Aradului nu mă mai pot surprinde cu nimic. Au rămas încătușate în aceeași sferă sterilă a vorbelor aruncate gratuit în spațiul public, din gama „formei fără fond”, în speranța că mai există vreun public care să-l aplaude. Ei bine, acel public nu există, iar dacă Gheorghe Falcă, acum europarlamentar, își imaginează că mai poate subestima inteligența arădenilor în continuare, azvârlindu-le în față, pe marginea subiectului pestei porcine, informații elucubrante gen: „am luat legătura cu primarii din zonele afectate, cu crescătorii de animale”, când este absurd până și să fi avut timpul necesar pentru a o face, se înșală amarnic. Fapt este că subiectul pestei porcine ne preocupă, au fost izolate toate focarele de infecție, activitatea noastră este susținută și continuă pe acest subiect, iar ieșirea la rampă, în necunoaștere de cauză, a fostului primar Gheorghe Falcă, nu face decât să-i sublinieze, o dată în plus, lipsa de informare, care însă nu-l împiedică să-și adune sufragii ori de câte ori prinde un capăt de știre. Îl asigur atât pe el, cât și pe cetățeni, că s-au luat măsuri temeinice, situația este sub control, iar singurul „fotoliu comod” despre care se poate vorbi, în legătură cu izbucnirea de început de weekend a lui Gheorghe Falcă, este cel în care stă în momentul de față și din care vituperează fără să aibă nici cel mai mic contact cu realitatea existentă din teren”, arată Prefectul Judeţului Arad, doamna Florentina Horgea.



22Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor