Adele a depus actele de divorţ, la cinci luni de la separarea de soţul ei

Adele a depus actele de divorţ, la cinci luni de la separarea de soţul ei
Cântăreața britanică Adele, care, în aprilie, a anunțat că s-a despărțit de soțul ei, antreprenorul Simon Konecki, după aproape trei ani de mariaj, a depus actele de divorţ la o instanţă din Los Angeles, SUA, potrivit BBC.

Într-o declarație dată publicității pe 19 aprilie, Adele şi Konecki au transmis că “se angajează să-şi crească împreună fiul cu dragoste”. Potrivit declaraţiei transmise, perechea a precizat că nu vor fi făcute alte comentarii cu privire la despărţire şi a cerut să le fie respectat dreptul la intimitate.

Cântăreața ar putea însă rămâne fără jumătate din averea sa, estimată la 175 de milioane de euro, întrucât nu a încheiat un contract prenupțial și, în plus, ea este cea care a decis separarea, potrivit presei britanice.

Adele l-a născut pe fiul ei, Angelo, în octombrie 2012. Cântăreața în vârstă de 30 de ani s-a căsătorit cu Simon Konecki, fondatorul unei organizații de caritate, în 2016, după cinci ani de relație.

Adele Laurie Blue Adkins, cunoscută ca Adele, este cântăreaţă şi compozitoare. Ea a debutat la 19 ani şi s-a bucurat de un real succes comercial, fiind apreciată şi de criticii muzicali. Adele a fost prima artistă care a primit premiul Critics’ Choice la BRIT Awards, iar, în 2012, a câştigat şase premii Grammy. Înzestrată cu o voce excepţională, artista nu s-a ferit să exprime deziluziile sale în dragoste în melodii precum “Someone Like You” şi “Rolling in the Deep”. Cel de-al treilea album al cântăreţei, intitulat “25”, a fost lansat pe 20 noiembrie 2015, doborând toate recordurile, atât pe piaţa din Marea Britanie, cât şi în SUA. Artista are, în total, 15 premii Grammy, dar și un Oscar, primit în 2013, pentru piesa “Skyfall” de pe coloana sonoră a peliculei omonime.

Sursa: Mediafax

Taguri: ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !