Adevărul este unul singur?

2Comentarii
Bucureştenii vor să le fure arădenilor Adevărul! Nu e o ştire de scandal; e adevărul gol-goluţ. Ziarului omonim din Bucureşti i s-a pus pata pe toate cotidianele locale ce poartă în titlu cuvântul Adevărul, dându-le în judecată pentru port ilegal de nume…

De partea cui este adevărul? De partea celor care au apărut pentru prima oară sub această titulatură – adică a Adevărului de Arad. Cotidianul nostru a ieşit în 23 decembrie 1989, cel din Bucureşti trei zile mai târziu. Uzând de influenţa lor, miticii din Bucureşti au reuşit să înregistreze numele Adevărul la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) – o crasă ilegalitate, căci substantivele comune nu pot fi înregistrate ca mărci. Acelaşi lucru i-a fost refuzat ziarului nostru, din motive neştiute.

Zadarnice au fost şi încercările de a înregistra numele de Adevărul de Arad. OSIM nu dă explicaţii, doar refuză. Asta însă doar pentru cei care nu merg la ei cu desaga plină.

În ţara cu justiţia cea mai strâmbă din Europa, ne putem aştepta la orice. Chiar şi să fim obligaţi să ne schimbăm numele. Promitem însă că nu vom abandona lupta atât de uşor: vom parcurge toate căile legale, chiar dacă nu avem o armată de avocaţi precum cei din Bucureşti. Avem în schimb o armată la fel de numeroasă. Ea e formată din cititorii noştri. Şi, apropo, ştiaţi că „nava-amiral” a presei româneşti, cum o numea la un moment dat dezertorul Cristian Tudor Popescu, a ajuns la un tiraj de tot râsul pentru un cotidian naţional? Aproximativ 25.000 de exemplare – exact cât are Adevărul de Arad!

A.S.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor