La fel cum se întâmplă în fiecare an, în această perioadă, beneficiarii pensiei de urmaș care îşi continuă studiile trebuie să-şi completeze dosarul cu o adeverinţă şcolară. În conformitate cu prevederile art.84 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări, pentru plata pensiei de urmaş, copiii care au depăşit vârsta de 16 ani şi care continuă studiile, trebuie să depună la Casa Judeţeană de Pensii, în luna începerii noului an şcolar, cel târziu până în 8 octombrie 2015, adeverinţa şcolară pentru anul şcolar 2015-2016, din care să rezulte că urmează în continuare studiile şcolare. La depunere, adeverinţa şcolară va fi însoţită de un cupon de pensie şi copia cărţii de identitate. „Nedepunerea dovezii atrage suspendarea plăţii pensiei de urmaş” – atrage atenţia Mihaela Vasil, director al Casei Judeţene de Pensii Arad.
Programul de lucru al CJP Arad (str. Voluntarilor, nr.2A) este de luni până vineri, între orele 8.00-12.00, iar joi între orele 8.00-18.00, camera 4 – parter.
Reprezentanţii CJP Arad amintesc că, începând cu anul şcolar 2009/2010, acordarea pensiei de urmaş nu mai este condiţionată de nivelul formei de învăţământ frecventat, de tipul sau modul de organizare a acesteia, de absolvirea uneia sau a mai multora dintre acestea, cu condiţia ca, în toate cazurile precizate, copilul urmaş să nu depăşească vârsta de 26 ani.
Adeverinţă pentru pensia de urmaş
Adeverinţă pentru pensia de urmaş
Documentul se eliberează de instituţia de învăţământ şi se depune la Casa de Pensii până cel târziu la 8 octombrie.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
Mapamond
Eparhia Moscovei din cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse a anunţat marţi pe site-ul său de internet că preotul care a slujit la parastasul lui Aleksei Navalnîi a fost oprit de la slujire pe timp de trei ani, transmite Reuters.
Mapamond
Guvernul slovac condus de premierul social-democrat Robert Fico a aprobat miercuri lichidarea televiziunii publice RTVS, pe care a acuzat-o de partizanat politic, în timp ce opoziţia şi unii jurnalişti acuză actualul guvern că doreşte o televiziune care să-i fie fidelă.
Mapamond
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS "luna aceasta", chiar înainte de adoptarea, marţi, a unui nou ajutor pentru Kiev de către Congresul american, a anunţat miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP.
Local
ARAD. O persoană a fost rănită în urma unui accident produse miercuri seara în Arad, pe Calea Radnei, în imediata apropiere a superrmarketului Kaufland.
3
Local
Sindicaliştii cer creşterea salariilor cu 15%, precum şi acordarea sporului de risc şi de suprasolicitare neuropsihică.
2
UT Arad
ARAD. Ultimul jucător adus de UTA este Kemar Lawrence, un jamaican cu mult chef de vorbă, care a spus că a jucat așa cum a simțit el în jocul la Ploiești, deși antrenorul i-a spus altceva. Interesant, nu?
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!