Adrian Sandu prezintă în judeţul Harghita 19 lucrări de gravură în tehnica acvaforte, acvatintă, ac rece, colorate manual și colaj. Ce spune Vasile Leac despre lucrările lui Sandu? „Este foarte rar ca un artist contemporan să nu-şi hibridizeze practica, iar Adrian Sandu a ales să lucreze aproape exclusiv în gravură. În acest fel, el a putut să aibă un demers coerent dar şi profund în interiorul unei practici; în acest spaţiu restrâns, a testat tehnici, forme şi poziţionări, a spus poveşti şi a inventat lumi. Artistul şi-a găsit părinţi spirituali în artiştii grotescului şi ai fantasticului, la care deformarea este o măsură a virtuozităţii. Lucrările lui, între exces iconografic şi puritate a liniei, apar ca nişte obiecte enigmatice în peisajul contemporan. Probabil că şi modul de expunere le conferă această notă de stranietate. Închise în aceste casete par mai degrabă animale fractale, pe care le întâlnim în muzeele de ştiinţe ale naturii sau în cabinetele de curiozităţi.
Lumea pe care Adrian Sandu o creează este obscură, inconfortabilă, uneori chiar şi pentru el, dar capabilă să-i confere un spaţiu sigur de acţiune în viitor. Uneori este indicat să nu fii conştient de propriile-ţi limite pentru a descoperi alte dimensiuni”. Expoziţia de la Miercurea Ciuc este deschisă până în data de 1 aprilie.
Adrian Sandu expune la Miercurea Ciuc
Adrian Sandu expune la Miercurea Ciuc
Psycho Games se numeşte expoziţia artistului arădean Adrian Sandu, expoziţie găzduită de Uj Kriterion Galeria din Miercurea Ciuc.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
Local
În această dimineață un autocamion care circula pe DN 79 a spulberat un pieton, accidentul soldându-se cu moartea pietonului.
Local
Într-o ședință extraordinară convocată pe data de 24 aprilie, consilierii locali sunt chemați să aprobe bugetele CET Hidrocarburi Arad, Recons Arad, GCA Arad, TOP Arad.
Local
Chiar dacă Piața Catedralei nu este încă finalizată, chiar dacă lucrările au întârziat luni de zile, totuși Târgul de Paști se va desfășura în noua locație.
1
Mapamond
Atacul de vineri dimineaţă, din apropierea oraşului Isfahan în Iran, efectuat aparent cu drone şi atribuit Israelului, îngrijorează comunitatea internaţională, care le cere ambelor ţări să înceteze confruntarea, potrivit AGERPRES.
Mapamond
Premierul polonez Donald Tusk a avertizat vineri că în Ucraina „situaţia pe front este critică” şi săptămânile următoare „ar putea să decidă deznodământul războiului” provocat de invazia rusă, dar Polonia nu are posibilitatea de a oferi Ucrainei din sistemele sale antiaeriene Patriot, transmite agenţia EFE.
2
UT Arad
Copiii nu au fost uitați, vor intra în Peluza Sud, după aceleași coordonate ca și până acum. Locurile sunt, însă, limitate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!