Adrian Todor: „Falcă le cere consilierilor să meargă la pușcărie în locul lui“

De Simion Todoca
4Comentarii
Adrian Todor: „Falcă le cere consilierilor să meargă la pușcărie în locul lui“
Deputatul PSD Adrian Todor îl acuză pe primarul Gheorghe Falcă de obligarea consilierilor la un vot împotriva unei decizii a Prefecturii, practic, împotriva legii, expunându-i pe aceştia.

„Prefectura Județului Arad, cea care verifică legalitatea actelor adoptate de consiliile locale, ne-a transmis, negru pe alb, faptul că hotărârea prin care Gheorghe Falcă și colegii săi de la PNL au atribuit direct, unei firme apropiate PNL, salubrizarea din municipiul Arad este nelegală. Reprezentanții Prefecturii Arad ne-au spus clar că acest proiect trebuia aprobat cu două treimi din voturile consilierilor, nu cu majoritate simplă, solicitând totodată ca proiectul cu pricina să fie reintrodus în CLM și votat în conformitate cu legea.

În loc să respecte legile în vigoare, primarul Gheorghe Falcă merge înainte cu abuzurile, iar în ședința de astăzi (marţi, nn) a propus consilierilor să nu țină cont de punctul de vedere al Prefecturii Arad, să ignore sfatul specialiștilor în drept și să voteze după cum i se pare lui că e corect. Practic, viclean cum îl știm, Falcă le cere consilierilor să meargă în locul lui la pușcărie, pentru că un vot pentru respingerea solicitării Prefecturii Arad l-ar fi exonerat pe primar de orice răspundere, iar ilegalitatea ar fi fost asumată de consilieri.

Reprezentanții PSD din Consiliul Local Municipal Arad s-au abținut la votul de astăzi, nedorind să fie părtași la o nouă ilegalitate marca Falcă. Nu putem gira o afacere ilegală de peste 10 milioane de lei, bani dați unei firme de casă a PNL din buzunarele arădenilor, printr-un artificiu dincolo de limitele legii. Așteptăm ca Prefectura Arad să pună capăt acestor abuzuri ale primarului Falcă, care se crede pe moșia proprie și are impresia că poate cheltui după bunul plac banii arădenilor. În același timp, cerem public primarului Falcă să vină cu soluții legale pentru rezolvarea salubrizării orașului. Repetăm, vrem soluții legale, nu noi afaceri cu firme de casă ale PNL, nu noi artificii dincolo de litera legii“, declară deputatul PSD Arad Adrian Todor.

Taguri:


4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor