Adrian Wiener: „Programul la Centrele de Transfuzie Sanguină poate fi prelungit”

Adrian Wiener: „Programul la Centrele de Transfuzie Sanguină poate fi prelungit”
© Adrian Wiener Foto: JA
Senatorul arădean s-a arătat dispus să inițieze și să creioneze normele necesare pentru o astfel de măsură.

„Donarea de sânge reprezintă, probabil, altruismul în formă esențializată. Puține gesturi umane leagă mai direct verbul a dărui de substantivul viață”. Așa şi-a început senatorul Adrian Wiener solicitarea adresată Ministrului Sănătății în luna mai, prin care explică de ce ar fi potrivită prelungirea programului Centrelor de Transfuzie Sanguină. Răspunsul a venit de curând, spune senatorul USR, și acesta este unul pozitiv.

„Pentru a crea premizele optime pentru donarea de sânge și pentru a preveni crizele intermitente este nevoie ca accesul în centre de transfuzie din toată România să fie prelungit, de obicei acestea fiind deschise pentru donare luni – vineri până în jurul orei 13:30”, a indicat senatorul arădean. Wiener argumentează susţinerea sa cu faptul că „în weekend există disponibilitate mai mare din partea cetățenilor și solicită reprezentanților Guvernului ca Centrele să fie deschise aproximativ 3 ore și în zilele de sâmbătă”.

Într-un comunicat de presă, Adrian Wiener indică faptul că „Ministerul Sănătății a declarat în răspunsul său că <ar fi benefic și suntem pe deplin de acord cu sugestia făcută”. Senatorul precizează că „până să devină realitate, intențiile bune trebuie concretizate într-un cadru legal pentru crearea condițiilor necesare, cum ar fi plata orelor suplimentare pentru personalul Centrelor de Transfuzie” iar senatorul s-a arătat dispus să inițieze și să creioneze normele necesare.

”Ne confruntăm în sistemul sanitar cu o permanență a crizelor legate de disponibilitatea sângelui pentru cei aflați în dificultate. Singura soluție pentru depășirea lor este creșterea numărului de donatori, iar aceasta se poate face inclusiv prin facilitarea accesului la centrele de transfuzii. Majoritatea celor care donează provin din mediul urban, sunt persoane angajate, care de regulă au un program de lucru fix și care nu se suprapune peste cel pe care îl au acum centrele de recoltare. Flexibilizarea programului este o măsură prin care să putem primi donatori și în afara orelor clasice de program, atunci când aceştia sunt liberi”, a punctat Wiener.

Taguri:


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !