Aeroportul arădean angajează directori

De Alin Gherasim
10Comentarii
Aeroportul arădean angajează directori
Deşi nu are activitate, Aeroportul Arad înfiinţează posturi noi de director şi anunţă că îşi caută şef general.

Aeroportul Arad funcţionează la turaţie minimă, timp de patru luni pe an, onoarea fiindu-i salvată de companiile de turism care au ales să trimită avioane în oraşul nostru. Din iunie şi până în septembrie, aeroportul se poate „lăuda” cu două curse săptămânale, avioane care îi duc pe arădeni pe plajele din Antalya. Cu toate că este departe de ceea ce ar trebui să fie şi „înghite” bani din bugetul Consiliului Judeţean Arad, aeroportul a înfiinţat un nou post. Şi nu unul oarecare, ci unul de director. În fapt, este vorba despre postul de conducere de director operaţional. Concursul a fost organizat deja, câştigătorul acestuia fiind desemnat în persoana lui Teodor Bondor, fost angajat al companiei aeriene Carpatair. După ce şi-a depus dosarul de candidatură, acesta a trecut printr-o probă scrisă, dar şi printr-un interviu susţinut în faţa unei comisii. Candidatul a fost acceptat, iar din data de 15 februarie a devenit directorul operaţional al Aeroportului Arad.

Şi director general

După ce a condus, ani de zile, Aeroportul Arad, fără a bifa vreo reuşită importantă, Dan Bălăcel a participat la concursul pentru postul de director general al Aeroportului Oradea, concurs pe care l-a promovat. Drept urmare, şi-a dat demisia din fruntea aerogării din Arad şi s-a mutat la conducerea aerogării din oraşul vecin. Locul lui a fost ocupat de Mircia Grec, numit director general interimar al Aeroportului Arad până la organizarea unui concurs. Iar concursul a intrat deja în linie dreaptă. Pe pagina de internet a aeroportului a fost postat un anunţ privind organizarea concursului pentru postul de director general. Candidaţii îşi pot depune dosarele până în data de 12 martie 2018, urmând ca evaluarea lor să se facă până în data de 15 martie. În fine, selecţia finală va avea loc în data de 23 martie. Interesant este că cei care aspiră la postul de director general al aeroportului nu trebuie să aibă nici măcar o cunoştinţă legată de ceea ce înseamnă conducerea unei aerogări. Singurele cerinţe se referă la ocuparea unui post de conducere în societăţi private sau de stat.

Nu candidează

După cum am menţionat deja, conducerea Aeroportului Arad a fost preluată de Mircia Grec, acesta ocupând funcţia de director general interimar. Întrebat dacă îşi va depune dosarul la concursul pentru ocuparea postului de director general, acesta a spus că nu va face acest lucru. În schimb, se va întoarce pe postul deţinut până în momentul detaşării sale, respectiv cel de inginer-şef al Aeroportului Arad.



10Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor