„Aeroportul, o gaură neagră”

De Andreea Pintea
10Comentarii
„Aeroportul, o gaură neagră”
Adrian Todor: „Aeroportul rămâne o gaură neagră după 15 ani de administrație PNL-PDL”.

Deputatul PSD de Arad, Adrian Todor, a transmis un comunicat de presă în care susține că: „Aeroportul Arad rămâne o gaură neagră, în care se pierd, an de an, milioane de lei din banii arădenilor. În ciuda promisiunilor actualei conduceri liberale de la Consiliul Județean Arad, după trei ani de mandat, pe Aeroportul Arad nu există nicio cursă regulată, iar singurele zboruri sunt cele din perioada estivală, aduse la Arad de agențiile de turism”.

„Despre cei 400 de operatori contactați de șefii CJA pentru a veni la Arad nu am mai auzit nimic de aproape trei ani de zile, de când liberalii se tot laudă că vor revigora activitatea aeroportului. În schimb, mai «pompăm» din banii județului încă 200 de mii de euro într-un aeroport muribund, care iese din comă doar în perioada estivală și asta doar datorită agențiilor de turism. În trei ani de zile, cei de la CJA nu au făcut nimic concret pentru aeroport. S-au plimbat prin Europa, pe la tot felul de târguri, de unde s-au întors cu mâna în buzunar, fără niciun contract și cu sume imense cheltuite pe transport și cazări, adică pe concedii plătite din bani publici. Când am reușit, alături de colegii mei parlamentari, să convingem Taromul să vină la Arad, să opereze curse spre București, ne-am trezit că la aeroport nu exista personalul calificat pentru a putea avea curse regulate, o situație incredibilă. Cei de la CJA n-au reușit să ofere celor de la Tarom condiții decente pentru operarea zborurilor, n-au reușit să-i convingă nici pe cei de la Blue Air, probabil din aceeași cauză, deși erau interesați și aceștia de Arad, n-au reușit să convingă niciunul dintre cei 400 de operatori contactați. Crede cineva că Aradul e un oraș atât de neinteresant, astfel încât toți operatorii să ne evite? Sau avem la CJA o conducere incompetentă, care probabil nici nu e curioasă de revitalizarea activității pe aeroport, care e de preferabil să rămână o vacă de muls pentru PNL? În cei 15 ani de administrație PNL, am ajuns la concluzia că a doua variantă reflectă realitatea”, declară deputatul PSD Arad Adrian Todor.



10Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor