Afaceri suspecte via Slovacia

1Comentariu
Afaceri suspecte via Slovacia

ARAD – Un administrator de negăsit şi acte lipsă: situaţia unei societăţi ce făcea comerţ cu Slovacia.


După ce joi Jurnal arădean
v-a prezentat cazul unei firme
arădene
ce a prejudiciat bugetul statului
cu sute de mii de lei prin intermediul
achiziţiilor intracomunitare, ieri comisarii
Gărzii Financiare Arad au mai
depistat un caz de evaziune fiscală al unei alte
societăţi, patronul celor două
societăţi fiind aceaşi persoană: B.
Dejan.


„În urma unui control efectuat de comisarii
GFA la SC DEJIST – SLOYU SRL, cu sediul în
Arad, administrată de către
B. Dejan, s-a constat că în perioada
16.01.2009 – 24.07.2009 agentul economic a efectuat
achiziţii intracomunitare de bunuri de la
diferiţi furnizori din Slovacia. Valoarea
mărfurilor achiziţionate – ouă şi
granule de polietilenă, este de 2.202.075,24,
sumă evidenţiată în contabilitate,
potrivit balanţei de verificare pe luna iulie 2009
şi din jurnalul pentru vânzări aferent
perioadei 08 mai 2009 – 13 iulie 2009”,
explică Marius Băltăreţu, director
coordonator adjunct al Grăzii Financiare
Arad
.


Facturile emise de agentul economic verificat
către SOKO TRADE KFT Ungaria pentru
achiziţiile intracomunitare aveau înscris la
rubrica privind valoarea Taxei pe Valoare
Adăugată menţiunea „scutit”.


„Conform art. 143 (2), lit. a din Legea 571/2003
cu mod. ulterioare, livrările intracomunitare de
bunuri către o persoană care îi
comunică furnizorului un cod valid de
înregistrare în scopuri de TVA, sunt
scutite de taxă, însă art. 10 (1) din
OMFP nr. 2421/2007 condiţionează acordarea
scutirii de taxă de prezentarea din partea
agentului economic, pe lângă factură,
şi a următoarelor documente: documentul care
atestă că bunurile au fost transportate din
România în alt stat membru;
contractul/comanda de vânzare/cumpărare sau
documentele de asigurare”, se specifică
în raportul întocmit de
GFA.


„Mergând cu verificările mai departe,
a rezultat faptul că din balanţa de
verificare la 31 iulie 2009, valoarea mărfii
vândute către clientul maghiar în
sumă totală de 2.202.075,24 lei nu a fost
încasată. De altfel, contabila
societăţii a declarat în nota
explicativă că din luna iulie 2009 nu a mai
primit documente, nu a mai condus evidenţa
contabilă şi nu a mai depus la Organul Fiscal
Teritorial declaraţii de impozite şi taxe, ca
urmare a faptului că nu a mai putut lua
legătura cu administratorul firmei, B.
Dejan”, declară Băltăreţu.


În aceste condiţii, GFA a
calculat TVA suplimentară în suma de 418.394
lei, prin aplicarea cotei de 19% asupra sumei de
2.202.075,24 lei.

În verificare


Cazul a fost predat spre investigare Organelor de
Inspecţie Fiscală din cadrul Direcţiei
Generale a Finanţelor Publice
Arad pentru a stabili în
întregime taxele şi impozitele datorate de
societatea DEJIST – SLOYU SRL. Au fost
sesizate şi Organele de Cercetare Penală
pentru a se stabili dacă există sau nu
elemente constitutive ale infracţiunii de evaziune
fiscală.

A.P.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor