Agonie prelungită sub Monumentul Marii Uniri

De Diana Dutu
13Comentarii
Agonie prelungită sub Monumentul Marii Uniri
Se pare că Ministerul Culturii nu a identificat încă sursa de finanţare pentru fundaţia Monumentului.

Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, George Ivaşcu, anunţa în urmă cu o săptămână, că Monumentul Marii Uniri de la 1918 va fi amplasat la Arad până la 25 noiembrie 2018. Declaraţia a fost făcută în cadrul Comisiei de cultură a Camerei Deputaților, unde ministrul a prezentat un bilanţ al evenimentelor dedicate Centenarului.

Sigur că, după atâtea termene nerespectate şi după atâtea schimbări privind amplasamentul Monumentului, e greu să mai crezi vreo promisiune făcută pe acest subiect, indiferent cui i-ar aparţine aceasta. Cert e, însă, că după promisiunea ministrului George Ivaşcu au avut loc şi alte demersuri ce par a avea legătură cu ea. Dar, chiar și așa, lucrurile sunt pe mai departe extrem de complicate.

„Domnul arhitect şef ţine direct legătura cu Ministerul Culturii. Dumnealor ne-au cerut certificat de urbanism, l-am emis. Ne-au formulat recent o cerere şi urmează ca în prima şedinţă de consiliu să vă supunem spre aprobare constituirea unui drept de superficie în favoarea Ministerului Culturii” – a anunţat la finele săptămânii trecute secretarul Municipiului Arad, Lilioara Stepănescu. Arhitectul şef Radu Drăgan ne-a oferit şi câteva detalii: „Vreau să vă aduc la cunoştinţă că ieri (joi, 27 septembrie-n.r.), în cursul după-amiezei, am fost contactat de domnul arhitect Pătraşcu de la Ministerul Culturii. Mi-a solicitat sprijin pentru găsirea unui proiectant în Arad care să facă adaptarea soluţiei la teren. I-am comunicat numele persoanei respective, o firmă de proiectare din Arad, care îi va ajuta fără plată pentru adaptările respective” – a precizat arh. Radu Drăgan.

Reamintim, Monumentul Marii Uniri de la 1918 îi aparţine sculptorului Florin Codre şi ar urma să fie amplasat în vecinătatea Consiliului Judeţean Arad. Terenul a fost pregătit deja. Au fost demolate atelierele Uniunii Artiştilor Plastici, iar între clădirea CJA şi Casa de Cultură a Sindicatelor se va realiza un mic parc în centrul căruia va fi amplasat Monumentul. Acesta este realizat din marmură albă cioplită, având diametrul bazei de 2 metri x 2 metri şi o înălţime de 18 metri (fiind compus din 12 tronsoane de 2 metri x 2 metri x 1,5metri, cu perforaţie interioară de 1/2 metru). Monumentul cântăreşte 180 de tone şi are un volum de 72 de metri cubi.

Monumentul Marii Uniri de la 1918 a costat zece milioane de lei, responsabilitatea amplasării acestuia la Arad revenindu-i Ministerului Culturii.

Nu sunt bani de fundaţie?

Primarul Gheorghe Falcă a adus la cunoștință, luni, într-o conferinţă de presă, o nouă problemă: sunt suficiente motive care ne îndreptăţesc să credem că Monumentul nu va fi montat pe amplasamentul stabilit până la 25 noiembrie, aşa cum a promis ministrul Culturii. Motivul invocat de edil? Lipsa banilor pentru realizarea fundaţiei.

„Vă informez că la intervenţiile domnului Fifor, Ministerul Culturii nu a primit bani de la Ministerul de Finanţe pentru a se realiza fundaţia. Din ce am înţeles din aparatul Ministerului Culturii, intervenţia a fost făcută în cadrul şedinţei de guvern de la începutul lunii septembrie, când s-a votat proiectul de rectificare bugetară. Atunci, domnul Fifor a solicitat să se scoată finanţarea pentru fundaţie, spunând că Primăria trebuie să realizeze fundaţia pentru un obiectiv al ministerului. Şi ministrul de Finanţe s-a conformat. Aşteptăm acum ca ministrul Culturii să-şi respecte obligaţia asumată în cadrul Comisiei de cultură” – a subliniat Gheorghe Falcă.

Primarul a mai precizat că pentru ca monumentul să fie montat până la 25 noiembrie, „în acest moment ar trebui să fie aprobat studiul şi să aibă firma care să execute. Ca să ai o fundaţie pentru un monument de peste 100 de tone, betonul din fundaţie trebuie să stea 28 de zile la întărit şi după aceea trebuie fixate componentele monumentului. Logica ne spune că în această perioadă trebuia să lucreze cineva acolo. Iar acest lucru nu se întâmplă” – a punctat edilul Aradului.

Sponsori pentru cultură

Gheorghe Falcă a mai spus că funcţionari din cadrul Ministerului Culturii au apelat la Primăria Arad pentru a găsi sponsori care să finanţeze lucrările de realizare a fundaţiei. Soluţia pe care primarul le-a sugerat-o celor de la Bucureşti a fost să apeleze la finanţările nerambursabile pe care Ministerul Culturii le acordă, în această perioadă, ONG-urilor.



13Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor