Ajutor (ne)sperat pentru participarea in Superliga

De Daniel Scridon
Cristian Cosma
Cristian Cosma
ARAD. Consiliul Judeţean s-a decis să salveze echipa de polo a Aradului, una dintre puţinele care mai fac performanţă în oraşul nostru. Astfel, CS AMEFA va beneficia de sprijin financiar pentru sezonul viitor, prilej pentru antrenorul echipei arădene, Cristian Cosma, de a-i mulţumi preşedintelui CJA, Nicolae Ioţcu, pentru implicare şi susţinere.

„Preşedintele Ioţcu a fost receptiv şi a decis să nu lase să moară încă un sport de tradiţie din Arad. În urma acestui sprijin financiar vom participa în Superliga Naţională, ceea ce este deja o mare realizare”- a spus Cristi Cosma.

Pusă sub semnul întrebării în toată această perioadă de incertitudine financiară, participarea în campionat a devenit posibilă, chiar luni – spune preşedintele grupării Gheorghe Biriş – urmând a fi depusă cererea de înscriere în campionat. Chiar şi aşa, echipa s-a antrenat normal, iar zilele trecute a susţinut o „dublă” amicală cu Crişul Oradea. Faţă de sezonul trecut, au părăsit echipa Kovacs şi Fînaţă, în locul lor urmând a fi cooptaţi doi juniori din propria pepinieră, Palotaş şi Belean.

Să mai spunem că CS AMEFA debutează în noul sezon al Superligii în faţa campioanei „en-titre”, CSM Digi Oradea, „dublă” programată în oraşul de pe Crişul Repede, în 4-5 octombrie.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !