Ajutor social, doar cine merită

Ajutor social, doar cine merită
ARAD. Vicepreşedintele Comisiei de Muncă şi Protecţie Socială din Camera Deputaţilor, Claudia Boghicevici, a iniţiat o serie de amendamente pentru modificarea Legii privind acordarea venitului minim garantat.

„Am urmărit în primul rând simplificarea birocraţiei legate de actele doveditoare şi a procedurilor de parcurs până la intrarea efectivă în drepturi a persoanelor în cauză, însă şi o încadrare cât mai riguroasă a acestora în prevederile legii. Mai clar, am dorit să elimin acele situaţii nefireşti în care unele persoane vin cu maşini de lux să îşi ridice ajutorul social.

Deasemenea se urmăreşte responsabilizarea primăriilor, atât la întocmirea şi actualizarea situaţiei la zi, cât şi în privinţa folosirii eficiente a forţei de muncă pe care o reprezintă beneficiarii de ajutor social. Nu este normal ca oameni în putere, perfect sănătoşi, să nu presteze niciun fel de activitate în folosul comunităţii. Faptul că până acum nu a existat nicio responsabilitate a primăriilor, a dat naştere la numeroase cazuri de fraudă, lucru care nu mai poate fi tolerat”, a declarat deputatul arădean.

JA-S.T.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !