Al. David, „furat” de UTA chiar de la Vâlcea

De Leo Sfara
2Comentarii
Al. David, „furat” de UTA chiar de la Vâlcea
Cu doar o zi înaintea meciului, UTA l-a legitimat pe Alexandru David, un fundaş de bandă dreaptă, care a fost în curtea adversarei arădenilor din prima etapă, CSM Rm. Vâlcea.

Jucătorul nu s-a înţeles la bani cu echipa din Zăvoi, antrenorul Gane i-a spus jucătorului să mai aştepte puţin, dar acesta a virat-o spre UTA, în ultima clipă.

„Nu puteam să-l bag titular din primul meci. Dacă reuşean să facem măcar un antrenament, vineri seara, îl vedeam şi poate juca titular. Dar, nevăzându-l, nu era prefesionist să trimit pe teren din minutul 1” – a spus Nagy la conferinţa de presă.

La rândul său, Gane a spus: „L-am avut la noi, credeam că-l vom transfera, e un jucător de care îmi place, l-am avut la Petrolul. I-am spus să aştepte puţin până se va rezolva transferul, au fost ceva probleme cu legitimarea, iar apoi am fost surprins să aflu că a ales UTA. Asta e, nu stăm noi în David, îi doresc succes la UTA”.

Alexandru David a dat şi prima declaraţie după ce a ajuns la UTA, el fiind doar rezervă la jocul de azi.

„Mă bucur că am ajuns la UTA, o echipă de tradiție a fotbalului românesc. Sunt convins că sezonul acesta putem promova, este și motivul pentru care am ales să vin aici, locul echipei este în prima ligă și sunt convins că toți jucătorii vom face tot posibilul să promovăm. știu că UTA are suporteri speciali, buni cunoscători ai fenomenului și îmi doresc să fie alături de noi în permanență! Doar împreună putem duce echipa unde îi este locul” – a spus David.

Taguri: , , ,


2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor