Alături de micii producători de energii regenerabile

De Simion Todoca
4Comentarii
Alături de micii producători de energii regenerabile
© Florin Galiş Foto: JA
Preşedintele pe municipiu al ALDE Arad, Florin Galiş, spune că, în timp ce sectorul energiilor regenerabile a luat un puternic avânt în întreaga Europă, în România, din cauza unor bariere legislative, potențialul reprezentat de acestea nu este valorificat cum se cuvine.

„Legea 220 din anul 2008, pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile, a cunoscut destule modificări de-a lungul anilor. Ultima formă a legii nu a adus, totuși, mult doritele clarificări în domeniul fotovoltaic, pentru micii consumatori care intenționează să se transforme în producători de energie. Mă refer la sistemele fotovoltaice de până la 500 kwh. Lipsesc tocmai normele de aplicare a legii, grație cărora surplusul de energie produsă, rămasă neconsumată, ar putea fi livrat în rețea iar apoi redirecționat acelorași producători’’ – subliniază președintele organizației municipale ALDE Arad, Florin Galiș.

Pentru a ne face o idee despre ceea ce înseamnă producerea de energie din surse curate, să notăm că în Germania aproape 80 la sută din necesarul de electricitate este generat prin intermediul energiilor regenerabile.

„Este o uriașă diferență de optică dar și de decizie politică, lucruri pe care noi le vom îndrepta apelând la legislație. Un alt element extrem de important îl reprezintă subvențiile. Practic, toate țările din jurul nostru -Ungaria, Slovenia, Slovacia, Polonia ș.a.m.d.- au acordat, în ultimii 4-5 ani, subvenții producătorilor de energie regenerabilă. În România nu se întâmplă așa ceva, iar suferința se extinde și asupra celor care activează în domeniul biomasei ori biogazului, unde investițiile se ridică la sume considerabile’’ – menționează Galiș.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor