Senatorul arădean Constantin Traian Igaș a participat, duminică, 27 noiembrie a.c., alături de preoții Ștefan Horia și Jirj Valer din Secusigiu, la sărbătoarea creștinească din comunitatea ortodoxă română din Chitighaz, una din cele mai numeroase din cuprinsul Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria. Aceștia au fost însoțiți în misiunea creștină a Bisericii din Secusigiu de corul condus de profesorul Buta Mircea. „Mulțumesc comunității ortodoxe din Chitighaz care m-a invitat alături de preoți, membri și corul Parohiei Secusigiu să paricip la această sărbătoare creștinească. Comunitatea românească de aici ne-a primit foarte bine și am apreciat faptul că biserica ortodoxă de aici își menține rolul în păstrarea identităţii românești și a spiritului ortodox românesc. În semn de mulțumire pentru invitația primită, am donat comunității ortodoxe din Chitighaz cărți bisericești”, declară senatorul Constantin Traian Igaș. Slujba Bisericii cu Hramul “Mihail și Gavril” a fost condusă de Preasfinţitul Părinte Siluan Mănuilă, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria și de preotul paroh Florin Olteanu, născut în Vladimirescu, județul Arad. La sărbătoarea creștinească au mai participat consulul Florin Vasiloni, Consul General al României la Gyula, primarul comunei Chitighaz și deputatul din partea comunității române.
Alături de românii din Ungaria
Alături de românii din Ungaria
Constantin Traian Igaș: „Comunitatea românească din Ungaria își păstrează identitatea și spiritul ortodox”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
UT Arad
Copiii nu au fost uitați, vor intra în Peluza Sud, după aceleași coordonate ca și până acum. Locurile sunt, însă, limitate.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei a declarat că-l va prinde și sărbătoarea de anul viitor tot la Arad. A spus cu întârziere „La Mulți Ani”!
Local
Pentru a marca Ziua Forțelor Terestre vor fi deschise porțile Cetății Aradului.
Local
Judecătoria Ineu a decis că soția și fiica unui bărbat mort într-un accident de mașină petrecut pe DN79 A, între Mânerău și Voivodeni, vor primi daune morale în valoare de 70 de mii de euro.
ARADON Sport local
Mark Ştefan Răşinar (CS AMEFA Arad) a devenit triplu campion naţional de juniori II.
ARADON Sport local
ARAD. Etapa cu numărul 23 din Liga 4 la fotbal programează câteva dueluri atractive, cu implicaţii în lupta pentru partea superioară a clasamentului.
Local
Polițiștii din Vinga au reținut pentru 24 de ore două femei de 32 și 30 de ani, acuzate că au intrat peste o altă femeie în casă și au bătut-o.
Local
Polițiștii arădeni au efectuat, joi, percheziții la Munar, unde un bărbat de 54 de ani depozita deșeuri periculoase, azotat de amoniu și... un animal sălbatic.
Citiți principiile noastre de moderare aici!