ALBE ŞI NEGRE E rândul conducerii

De Daniel Scridon
ALBE ŞI NEGRE E rândul conducerii
Gluma se îngroaşă, iar Ionuţ Popa va intra în istoria fotbalului arădean – aidoma tizului său, Ion Moldovan, căruia i-a rămas eticheta „1 din 33”, aluzie la numărul punctelor obţinute de UTA cu el pe bancă – drept „Mister zero”.

Cu referire la cele 360 minute de secetă, la capitolul goluri, ale echipei pe care o pregăteşte, Şoimii Pâncota. Dacă nu punem la socoteală – vorba unui hâtru – reuşitele din dubla amicală cu Victoria Zăbrani şi „golurile” cu … Poiana Câmpina.
Astfel stând lucrurile, e rândul oficialilor grupării pâncotane să intervină. Dacă vor cu-adevărat ca echipa lor să joace şi-n sezonul viitor al ligii secunde. Cum o (altă) schimbare pe banca tehnică ar însemna, implicit, recunoaşterea greşelii destituirii profesorului Cuedan, care a lăsat echipa deasupra liniei salvatoare, iar orgoliile bat raţiunea, există o singură variantă. Care se poartă şi la case mai mari. Atunci când proximul joc îl dispuţi cu un adversar lipsit de orice griji, precum CSM Rm Vâlcea, nu ai voie să ratezi cele trei puncte. Chiar şi fără soluţiile din ofensivă de care se (tot) plânge „Mister zero”. Cu efortul de rigoare, conducerea poate fi cel mai bun „atacant”.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase