„Album Caragiale” la „Marionete”

De Vasile Filip
Invitaţie la comedie
Invitaţie la comedie
ARAD. 6 momente şi schiţe de Ion Luca Caragiale, prezentate de trupa de teatru „IKON”.

Actorii amatori ai trupei de teatru „IKON” vă invită – joi. 16 aprilie, de la ora 19.00 – la spectacolul „Album Caragiale”. 6 momente şi schiţe de Ion Luca Caragiale pe care le puteţi vedea la Teatrul de Marionete (Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, sala Marionete, de pe str. Episcopiei).

Trupa „IKON” este formată din tineri talentaţi ce provin din cele mai bune şcoli gimnaziale şi licee din Arad – Colegiul Naţional „Moise Nicoară”, Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta”, Colegiul Nanaţional Preparandia „Dimitrie Ţichindeal”, Seminarul Teologic Arad, Şcoala Gimnazială nr. 21, Şcoala Gimnazială 5, Liceul de Artă „Sabin Drăgoi”, Şcoala Gimnazială 4, Liceul German „A. M. Gutternbrunn”, etc. – şi se află sub tutela Arhiepiscopiei Aradului, prin intermediul pr. vicar arhimandrit Teofan Mada.

„Album Caragiale” este un spectacol plin de umor, bucurie şi energie, realizat într-o cheie clasică. Veţi întâlni o România de început de secol XX cu toate paradoxurile şi formele fără fond puse în evidenţă minunat de „nenea Iancu”.

Ar mai fi de precizat că regia este semnată de actriţa Giorgiana Elena Popan, asistent regie – Alina Stoiconoiu şi intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase