ALDE Arad: „Ne-am săturat de austeritatea penelisto-tehnocrată”!

De Simion Todoca
14Comentarii
ALDE Arad: „Ne-am săturat de austeritatea penelisto-tehnocrată”!
© Florin Galiş Foto: JA
Liderii ALDE Arad dezavuează poziţia PNL faţă de adoptarea în Parlament a legii privind majorarea salariilor în educaţie şi sănătate şi spun că aceasta dovedeşte că PNL, dacă ajunge la guvernare, va continua politicile de austeritate.

„Austeritatea pare să fie cuvântul de bază al actualilor guvernanți. Nu contează că România are una dintre cele mai semnificative creșteri economice de pe Continent. Toate acestea rămân doar pe hârtie. Nimic nu se reflectă în buzunarele cetățenilor de rând și nici în cele ale micilor ori marilor întreprinzători, persoane cu inițiativă privată.

Inclusiv recentul miting penelist din Capitală s-a desfășurat sub auspiciile austerității. Este cuvântul preferat de autoproclamata dreaptă românească. Numai idei de dreapta, însă, nu are actualul PNL, care și în aceste vremuri teoretic propice, procedează așa cum proceda în regimul Băsescu: în loc să încurajeze investițiile preferă, ați ghicit, austeritatea. Întregul discurs public al politicienilor aflați la conducere subliniază, în subsidiar, neasumarea respectiv baterea în retragere, precum un melc într-o cochilie. Și îi pregătește pe români, tot în subsidiar, de ceea ce este mai rău, pentru anul care urmează, în cazul în care nu se produce alternanța la guvernare: majorări de taxe și impozite, înghețări de salarii, inhibarea oamenilor de afaceri într-un climat investițional ostil, posibilitatea accesării unui nou credit din partea FMI”, spune preşedintele pe municipiu ALDE arad, Florin Galiş. care arată că partidul din care face parte are o viziune contrară celei a PNL.

„Este exact ceea ce noi dorim să evităm, conștientizând cetățenii acestei țări cu privire la pericolele care îi pândesc. ALDE are soluții pentru români și vorbim aici despre soluții concrete, care să transpună creșterea economică într-un trai mai bun pentru fiecare, lucru care nu s-a întâmplat până în momentul de față. Îi asigurăm pe români de faptul că programul nostru este unul coerent și vizează toate categoriile sociale, cu predilecție profesiile liberale. Fiindcă suntem singurii păstrători ai liberalismului autentic, pe care l-am aplicat și vom continua să îl aplicăm, vom pune accentul pe dezvoltarea capitalului autohton și vom întocmi un pachet legislativ care să contribuie la oprirea exodului forței de muncă din România’’ , afirmă Florin Galiș.



14Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor