ALDE și părinții, scandalizați de „practicile deviante” asupra copiilor

De Simion Todoca
4Comentarii
ALDE și părinții, scandalizați de „practicile deviante” asupra copiilor
În cursul acestei săptămâni, conducerea ALDE Arad, reprezentată de către deputat Mihăiță Calimente, președinte interimar și Florin Galiș, președinte al organizației municipale, a avut o întâlnire cu Alianța Părinților, în fapt o asociație non-guvernamentală ce militează pentru protejarea și consolidarea drepturilor părinților de a-și educa și instrui copiii în conformitate cu propriile valori morale, filozofice și religioase.

În contextul în care în societatea românească s-a iscat o dezbatere publică privind introducerea educației sexuale ca materie obligatorie în cadrul educației pentru sănătate, iar în țări precum Canada sau Croația așa-numita educație sexuală comprehensivă, ce se dorește a fi aplicată și în țara noastră, i-a scandalizat pe părinți, determinându-i să iasă în stradă, întâlnirea menționată s-a dovedit deosebit de utilă, având consecințe practice.

„Standardele Organizației Mondiale a Sănătății prevăd ca educația sexuală să înceapă de la naștere, copiii fiind învățați, prea de timpuriu, despre o serie de practici fie neadecvate vârstei lor, fie deviante. Deprinderea cu practicile respective și informațiile primite pe aceste teme riscă să afecteze emoțional copiii. Tocmai de aceea, reprezentanții Alianței Părinților – filiala Arad, în speță Dan Tofan – sociolog și Sorin Săplăcan au ținut să salute inițiativa legislativă intitulată ’’Legea pentru inocența copilăriei’’, prin intermediul căreia, respectându-se drepturile omului, părinților sau tutorilor trebuie să li se solicite acordul prealabil pentru orice fel de educație sexuală în școală.

La rândul său, ALDE Arad apără și îmbrățișează valorile educației, aderând la inițiativa legislativă de mai sus, grație căreia copilăria poate și trebuie trăită frumos, ca o etapă firească în dezvoltarea personalității umane”, a declarat Mihăiță Calimente.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor