Dacă am lua în calcul fie şi doar acest „amănunt”, am putea estima durata la câteva ore. Să nu uităm, însă, vor fi luări de cuvânt, pentru prezentarea candidaţilor, iar dacă „alocăm” fiecăruia timp pentru un „rezumat” extrem de scurt, iarăşi se adună ore întregi. În atari condiţii, putem spune că va avea câştig de cauză echipa care, indiferent cum, reuşeşte să-şi motiveze susţinătorii să rămână pe baricade până la capăt. Lucru foarte greu de realizat în cazul unor delegaţii din colţurile îndepărtate ale judeţului, afectate de lipsa mijloacelor de transport după o anumită oră. Iată de ce, la vicepreşedinţi şi secretari executivi delegaţii din municipiu şi împrejurimi vor avea rolul hotărâtor, putând să stea până la ore târzii. Totuşi, dacă va exista operativitate maximă, s-ar putea termina totul la o oră rezonabilă, având în vedere ora de start, 11,00.
Alegeri „maraton” la PDL Arad
ARAD. Sâmbătă se anunţă a fi „ziua cea mai lungă” pentru PDL-iştii arădeni, alegerile urmând să se desfăşoare în cinci etape succesive. Având în vedere faptul că unii candidează pe mai multe funcţii, buletinele de vot vor fi retipărite de fiecare dată, dacă unul dintre candidaţi a câştigat deja la una dintre etapele anterioare.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 25-04-2024 sunt următoarele:
UT Arad
Oțelul pleacă învinsă de la Arad, după ce a dominat mare parte din joc, dar a pierdut cu arma sa preferată: contraatacul!
2
România
Autorităţile au dispus, joi, evacuarea preventivă a 20 de persoane după prăbuşirea unei străzi din oraşul Slănic pe o suprafaţă de peste 60 de metri pătraţi, adâncimea craterului având circa doi metri.
România
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990.
România
Tribunalul Bihor a pronunțat, joi, sentința în cazul lui Sandor Kiss, bărbatul de 55 de ani acuzat că ucis un salontan, în vara lui 2023.
Advertorial
RETIM Ecologic Service S.A., în colaborare cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Deșeurilor Solide (ADI SIGD), anunță inițierea campaniilor periodice de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase, periculoase din menajer și textile pentru locuitorii Zonei 1, județului Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!