Alexa, aroganţă maximă cu UTA: „Dedic victoria suporterilor timişoreni”

De Leo Sfara
4Comentarii
Alexa, aroganţă maximă cu UTA: „Dedic victoria suporterilor timişoreni”
La conferinţa de presă de după meciul UTA – Dunărea Călăraşi, primul a vorbit antrenorul echipei oaspete, Dan Alexa. Acesta a fost arogant la adresa UTA-ei, spunând că dedică victoria suporterilor lui „Poli”.

„Din punctul meu de vedere, UTA-ei îi va fi foarte greu să mai revină în lupta pentru promovare, a pierdut foarte multe puncte şi acesta a fost targetul, să o scoatem din lupta pentru promovare. UTA, Hermannstadt şi Chindia sunt contracandidatele la promovare. Victoria este fără dubiu, am avut alte trei – patru ocazii mari pe lângă gol, ştiam că Falub va schimba sistemul, pentru că aceste e sistemul lui favorit. Pentru mine, ca polist, ştiu că nu sunt foarte agreat în Arad, dar ura sportivă pentru UTA va fi mereu, aşa am crescut şi e o rivalitate care e frumoasă până la un anumit punct. Fotbalul românesc are nevoie de echipe ca Rapid, Petrolul sau UTA în liga întâi, una e una şi alta e alta. E o satisfacţie, dedic victoria – ştiu că sunt arogant acum, dar asta e – suporterilor timişoreni şi galeriei şi cu asta basta. Asta o facem acum, de mâine redevenim modeşti” – a spus Dan Alexa.

La rândul său, tehnicianul UTA-ei, Adrian Falub a declarat: „Meciul a fost echilibrat. Am început bine, însă după minutul 20 am avut probleme pe recuperările lor şi mingile jucate în spatele apărării noastre. După pauză am pus presiune, am creat ocazii, dar am luat un gol într-o perioadă în care adversarul nu mai controla jocul. Nu am mai avut forţa să revenim, am mai pierdut un joc, vedem ce va fi de acum înainte. Suntem într-o situaţie grea, dar ştiam deja asta. Trebuie să ne revenim cât mai repede posibil”.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor