Alocaţia, un drept al copilului

2Comentarii
Alocaţia, un drept al copilului
ARAD - Partidul Conservator consideră că eliminarea alocaţiilor pentru copiii din familiile cu venituri mari încalcă în mod flagrant Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului.

 „Convenţia cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989, ratificată de România în 1990, prevede că statele părţi se angajează să respecte şi să garanteze drepturile stabilite în prezenta convenţie tuturor copiilor din jurisdicţia lor, indiferent de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau altă opinie, naţionalitate, apartenenţă etnică sau origine socială, de situaţia materială, incapacitatea fizică, de statutul la naştere sau de statutul dobândit al copilului ori al părinţilor sau al reprezentanţilor legali ai acestuia”, declară vicepreşedintele PC,  Lia Ardelean.

Vicepreşedintele conservator susţine că alocaţia nu a fost gândită ca o măsură de protecţie socială pentru copiii care provin din familii sărace. „În vederea sprijinirii familiilor care muncesc şi au venituri reduse şi a familiilor monoparentale, Partidul Conservator a elaborat Legea 236/2008 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2003 privind alocaţia familială complementară şi alocaţia de susţinere pentru familia monoparentală. În concluzie, Guvernul are cadrul legal prin care să ajute copiii proveniţi din familii sărace, prin majorarea alocaţiei complementare şi cea de susţinere a familiilor monoparentale”, a declarat Lia Ardelean.

JA-S.T.

Taguri: , , , ,


2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor