Alt accident grav, alt biciclist implicat

De Alin Gherasim
Reactualizat la:
7Comentarii
Alt accident grav, alt biciclist implicat
SECUSIGIU. Sâmbătă neagră pentru bicicliştii din judeţul Arad. După evenimentele rutiere de la Ineu şi de la Vladimirescu, un al treilea accident, petrecut de această dată la Secusigiu, a făcut ca un biciclist să cadă victimă.

Potrivit primelor informaţii pe care le avem, un bărbat a condus un autoturism pe raza localității Secusigiu şi a accidentat grav o femeie de aproximativ 70 de ani, care se deplasa cu bicicleta. În eveniment ar mai fi fost implicat un pieton, care se deplasa pe marginea drumului. La faţa locului a fost solicitată intervenţia elicopterului SMURD.

UPDATE: Biciclistul a murit
Femeia care circula cu bicicleta pe drumul din localitatea Satu Mare, comuna Secusigiu, care a fost accidentată astăzi a murit. Reprezentanţii IPJ Arad spun că de vină ar fi chiar biciclista. „Sâmbătă, în jurul orei 17:10, un bărbat de 51 de ani, din Pecica, a condus un autoturism pe DJ 682, în localitatea Satu Mare, comuna Secusigiu, dinspre Arad spre Periam, iar în dreptul unui imobil a surprins și accidentat mortal o femeie de 67 de ani, care se deplasa în aceeași direcție de mers. Aceasta, fără sa se asigure, a efectuat un viraj la stânga prin fața autoturismului, iar în urma impactului a fost proiectată într-o altă femeie, de 30 de ani, care se deplasa în calitate de pieton pe marginea părții carosabile pe sensul opus de mers. Femeia de 30 de ani a fost rănită ușor. Se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă și vătămare corporală ușoară”, a transmis Claudia Iuga, purtătorul de cuvânt al IPJ Arad.



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor