Alte 60 de posturi telefonice au fost ascultate

Reactualizat la:
Alte 60 de posturi telefonice au fost ascultate
Preşedintele Rompetrol, Dinu Patriciu, susţine că SRI a nu interceptat doar telefoanele sale, ci şi convorbirile efectuate pe alte peste 60 de posturi telefonice de la care anchetatorii l-au bănuit pe omul de afaceri că ar fi vorbit vreodată.

Declaraţia a fost făcută în acestă dimineaţă la Radio BBC, unde preşedintele Rompetrol a mai spus că din acest motiv a făcut plîngere penală împotriva celor care au decis ascultarea telefoanelor lui.

Patriciu este de părere această monitorizare, pe toate căile posibile, este strîns legată de disperarea procurorilor din dosarul Rompetrol şi care nu aveau probe cu care să-l acuze. În plus, Patriciu respinge motivaţia siguranţei naţionale şi susţine în continuare că anchetatorii au făcut un abuz.

Serviciul Român de Informaţii şi Parchetul general au respins acuzaţiile lui Dinu Patriciu încă de la momentul izbucnirii acestui scandal. Radu Timofte, şeful SRI, a declarat în faţa comisiei SRI din Senat că telefoanele omului de afaceri au fost ascultate în mod legal şi că stenogramele pot fi văzute de avocaţii acestuia în dosarul de la parchet.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !