Alte tarife la comercianţi

Alte tarife la comercianţi
ARAD – Vânzătorii de brânzeturi vor fi taxaţi ceva mai mult, dar au condiţii mai bune pentru vânzarea produselor.

– Începând cu luna februarie, comercianţii care-şi vând marfa în sectorul lactate din Piaţa Mihai Viteazul vor avea parte de alte tarife pentru vânzarea produselor. Conducerea TOP, societatea care administrează această piaţă, spune că se va trece la închirierea spaţiilor, datorită compartimentării respectivului sector.

„Până acum s-a mers pe un abonament lunar de 48 de lei şi o taxă forfetară de 6 lei pe zi. Din februarie vom încheia cu aceşti comercianţi contracte de închiriere. Tariful de închiriere e stabilit prin hotărârea Consiliului Local 120 din 2009, respectiv 2,5 lei pe zi metrul pătrat. Comercianţii vor plăti o cotă parte, în funcţie de spaţiul pe care îl ocupă, într-un compartiment fiind câte doi sau trei comercianţi”, spune directorul Mirela Iliese. Pentru un compartiment (care are o suprafaţă de 15 metri pătraţi şi trei vitrine frigorifice), chiria lunară poate ajunge la 750 de lei.

Condiţii mai bune

E drept că vânzătorii de brânzeturi din hala Pieţei Mici vor fi taxaţi ceva mai mult (chiria lunară pentru un comerciant poate fi 250 de lei, dacă într-un compartiment sunt trei comercianţi, fiecare cu câte o vitrină), dar ei au condiţii mult mai bune pentru vânzarea produselor. La fel cei care vând miere de albine. Reamintim că prima etapă de renovare şi modernizare a halei agroalimentare, ce a cuprins sectorul lactate, a fost finalizată şi recepţionată la sfârşitul anului trecut. Au fost realizate zece compartimentări dotate cu vitrine frigorifice noi, cu acces individual la apă rece şi apă caldă, energie electrică, vestiare şi grup social pentru comercianţi. Pentru 2010, conducerea societăţii are în vedere, cu prioritate, finalizarea investiţiei din Piaţa Mihai Viteazul, „lucrările urmând a începe după ce vom avea un buget aprobat”, adaugă directorul Mirela Iliese.

G.K.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase