Alternativa de Vest propune: Primăria să preia parcarea de la Astoria

De Simion Todoca
6Comentarii
Alternativa de Vest propune: Primăria să preia parcarea de la Astoria
© Mircea Pereş Foto: JA
Partidul Alternativa De Vest propune Primăriei Arad o soluție care să rezolve, măcar parțial, problema parcărilor în Municipiul Arad.

„Așa cum toți cetățenii orașului cunosc, parcările sunt insuficiente, prost delimitate supraextinse și în zone în care e absurdă taxarea parcării, iar Poliția Locală și angajații Recons S.A. devin tot mai agresivi cu șoferii care încearcă să utilizeze parcările existente.

În orașul Arad, toate instituțiile publice, un număr important de unități de învățământ precum și o serie de societăți comerciale importante, își au sediul în zona palatului administrativ ceea ce se traduce printr-un trafic greu de imaginat și o lipsă acută a locurilor de parcare în zonă. După ce edilul a încercat distrugerea parcului Eminescu pentru crearea de locuri de parcare, acum are ideea parcării subterane în Piața Avram Iancu.

O astfel de soluție este în mod evident nefezabilă întrucât parcarea subterană sau supraetajată trebuie amenajată acolo unde este cea mai mare nevoie adică, în apropierea Primăriei Arad, așa cum logica elementară ne-o spune.

Întrucât, Consiliul Județean s-a trezit în curtea lui cu terenul pe care este actualmente parcarea hotelului Astoria, pe care acum se chinuie să o evalueze pentru a o scoate la licitație, Primăria Arad ar putea prelua terenul în discuție prin schimb, închiriere, asociere sau o serie de modalități alternative. Acest teren este amplasat ideal, are acces atât de pe bulevardul Revoluției cât și de pe Bulevardul Decebal astfel că aici s-ar putea edifica parcarea atât de necesară pentru cetățenii Aradului care, zi de zi, sunt umiliți și batjocoriți de Poliția Locală și angajații Recons SA.

O astfel de soluție ar fi într-adevăr de mare folos cetățenilor, parcarea aceasta putând deservi persoanele care locuiesc în zonă, angajații instituțiilor și a societăților din zonă care toți blochează parcările atât de necesare celor care doresc temporar să parcheze în zona palatului administrativ. Așteptăm ca administrația publică locală să decidă în folosul arădenilor”, spune Mircea Pereş, preşedintele Partidului Alternativa de Vest.



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor