Alţi opt inculpaţi în dosarul „Diplome de licenţă fără studii”

De Alin Gherasim
8Comentarii
Alţi opt inculpaţi în dosarul „Diplome de licenţă fără studii”
Încă opt studenţi străini au fost trimişi în judecată pentru că au dat mită să promoveze examenele unei universităţi din Arad.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie continuă „jihadul” împotriva studenţilor şi profesorilor din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” Arad care au comis infracţiuni de dare sau luare de mită. Într-un comunicat dat publicităţii miercuri dimineaţă, se anunţă faptul că „procurori ai Secţiei de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Sager Muhammad, Abu Rabia Anian, El Fakir Walid, Madjid Hussaini (faţă de care s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar), Shalata Haya, Dahamshi Mohammad, Sanallah Madhat şi Nasser Rami, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită”. Cu toate că „buba” a explodat încă din vara anului trecut, ţinând cont de numărul mare de persoane implicate în comiterea de infracţiuni, anchetatorii încă fac cercetări şi întocmesc dosare penale. Dar să vedem ce au făcut cei opt studenţi care au devenit, începând de miercuri, inculpaţi într-un dosar de corupţie: „În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt: în cursul anului 2017, în calitate de studenți în anul III la Facultatea de Medicină Generală în cadrul unei universităţi din Arad, inculpații au oferit unui cadru didactic, direct sau prin intermediar, sume de bani între 200 și 400 de euro pentru promovarea examenelor restante pentru unul sau pentru două semestre, la disciplina Morfopatologie. În urma oferirii acestor sume de bani, cadrul didactic a acordat studenților note de promovare, încălcându-se astfel și legislația educației şi normele de etică şi deontologie profesională”, se arată în informarea trimisă de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte.

Profesorul, condamnat

După cum am anunţat şi noi într-un material anterior, profesul incriminat în acest comunicat de presă, respectiv Lucian Păiuşan, a fost deja condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare, după ce şi-a recunoscut vinovăţia. Aceeaşi pedeapsă a primit-o şi Taha Abed El Kader, cel care a fost intermediarul şpăgilor. „Menţionăm că, în ceea ce priveşte cadrul didactic (Păiușan Lucian), cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată, şi intermediar (Taha Abed El Kader), cercetat sub aspectul complicităţii la săvârşirea infracţiunii de dare de mită în formă continuată şi a complicităţii la săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, procurorii au încheiat cu aceştia acorduri de recunoaștere a vinovăţiei, admise de către Tribunalul Arad, care, prin sentinţă, i-a condamnat pe fiecare la o pedeapsă de doi ani şi şase luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere”, se arată în comunicatul anchetatorilor. Mai mult decât atât, alte 24 de persoane din dosar, studenţi, profesori, angajaţi ai universităţii sau intermediari, au semnat acorduri de cunoaştere a vinovăţiei şi au primit pedepse cu suspendare.

La Tribunal

Dosarul în care cei opt studenţi vor fi judecaţi pentru dare de mită a fost trimis Tribunalului Arad. Instanţa va decide dacă inculpaţii sunt vinovaţi, dar şi pedepsele pe care aceştia le vor primi.



8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor