„Am avut o campanie de achiziții bună, sănătoasă”

De Leo Sfara
„Am avut o campanie de achiziții bună, sănătoasă”
Arad. La finalul meciului amical de azi, cu LT Cermei, antrenorul secund al UTA-ei, Cristi Păcurar a spus: „A fost un meci în care au ieșit în evidență unele lucruri, atât pozitive, cât și negative.

Știm că avem mult de muncit la partea de omogenitate, iar acum s-a văzut că nu avem o viteză mare de joc, dar e de înțeles, deoarece am cerut siguranță, în toate compartimentele și am trasat vreo șase sarcini de joc. Cât de cât le-am respectat, dar nu în totalitate. Mai avem de lucru la viteza de joc, dar și la omogenitate. Mă nemulțumește faptul că am luat gol, că unii jucători de pe bancă nu ai intrat cum trebuie în joc, iar din două contraatacuri ale noastre, au apărut două ale adversarului, unul fiind cel în care s-a obținut lovitura liberă și apoi s-a înscris. Pe de altă parte, trebuie să spun că ne mai dorim un atacant și un mijlocaș central, dar conducerea are în lucru acest aspect. Sigur, dacă apare și altceva, mai bun decât avem, e cu atât mai bine. L-am avut acum și pe băiatul nou (n.n. – Vadim), o să-l mai urmărim la două-trei antrenamente, la jocurile din această săptămână și ne decidem. Oricum, am avut o campanie de achiziții bună, sănătoasă, toți jucătorii care au semnat cu noi fiind titulari”.

La rândul său, tehnicianul lui LT Cermei, Radu Anca a declarat: „Cred că a fost un meci bun, atât pentru noi, cât și pentru UTA. Venim după o perioadă grea, de cantonament, iar asta s-a văzut. UTA a fost clar mai proaspătă, mai bine fizic, dar noi mai avem timp să ne punem la punct. Am avut momente bune, dar și mai puțin bune, e clar mai e mult de lucru. Urmează să intrăm pe teren, să lucrăm tactic, după pregătirea fizică de la Moneasa”.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !