Amânare pentru liniştea liderului suprem

O nouă ştire vine să strice pofta de viaţă a naivilor portocalii care l-au crezut pe Traian Băsescu atunci când a afirmat că după terminarea celui de-al doilea mandat nu va mai avea ce poftă politică să-şi (satis)facă : alegerile interne în PD-L se vor amâna până la toamnă.

Trebuie să recunoaştem că, de această dată, motivele invocate sunt de bun simţ şi cât se poate de solide. Unii dintre liderii importanţi consideră că până în martie- aprilie este practic imposibil să fie definitivat temeinic un nou statut, în baza căruia să se facă reforma în partid. Nimic mai adevărat, după cum tot adevărat este că nu ar fi deloc indicat ca alegerile, respectiv Convenţia Naţională, să aibă loc în preajma Congresului duşmanului de moarte, PSD. Este mult mai bine să stai să pritoceşti documentele programatice şi ideologice ale acestuia, pentru a le putea contracara prin propriile tale teze, la care vei putea adăuga mici „fleacuri” de care el nu a ţinut seamă, dar care pentru „bobor” contează.

Aşadar, jos pălăria în faţa argumentelor pentru amânarea Convenţiei, numai că, în realitate putem trece motivele la capitolul „şi acestea”. Motivul principal este legat de amânarea reformei, unicul scop al lui Emil Boc fiind acela de a lăsa deschisă o portiţă pentru întoarcerea în forţă a lui Traian Băsescu la cârma partidului. Niciun observator serios al fenomenului Băsescu nu ar putea să ia de bună ideea că acesta va abandona politica la nivel înalt după ce îşi va fi încheiat statutul de chiriaş la Cotroceni.

Este limpede că pentru aceasta se bazează pe partidul pe care l-a tractat până în vârful piramidei. Chiar dacă acesta şi-a plătit datoria cu vârf şi îndesat, făcându-i cadou cel de al doilea mandat, nu este destul pentru un politician care- ca şi Iliescu- va ieşi din politică doar cu picioarele înainte. Chiar dacă nu va deveni premier, ca şi Putin, se va mulţumi cu puterea de a decide cine să fie viitorul preşedinte al ţării şi cum să evolueze partidul. Amânare este bine gândită şi pentru că în partea a doua a anului se preconizează o creştere economică, iar dacă totul va decurge cum trebuie, Boc va rămâne la cârma partidului mult şi bine, adică până atunci când va trebui să îl înapoieze celui care i l-a dat în custodie…

Citat : Reforma în PD-L se va face doar atunci când îi va folosi lui Băsescu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase