CURTICI. S-a întâmplat în orașul Curtici, în urmă cu trei zile. Bărbatul suspecta de ceva vreme că soția sa, mai tânără cu 12 ani, îl înșeală cu un coleg de serviciu. Marți seara, soția bărbatului s-a dus la o vecină care locuia într-un imobil – proprietatea Combinatului Agroindustrial Curtici. La un moment dat, bărbatul – văzând că soția nu revine acasă – a decis să meargă după ea. Și-a zărit nevasta ieșind din imobilul vecinei împreună cu cel pe care soțul îl suspecta că are o aventură cu soția sa. Bărbatul i-a surprins în ipostaze compromițătoare, iar în acel moment, pe fondul geloziei, și-a lovit soția în cap, iar apoi în zona membrelor superioare, cu o coadă de mătură, iar colegului său de serviciu i-a aplicat o lovitură cu un cuțit în zona abdominală. Bărbatul a ajuns în stare gravă la Spitalul Județean Arad – cu plagă înjunghiată la intestine -, a fost operat, iar acum este internat la secția Anestezie Terapie Intensivă. Victima are nevoie de 80 – 85 de zile de îngrijiri medicale, concluzionându-se totodată că viața i-a a fost pusă în primejdie.
La spital a ajuns și soția agresorului. Femeia a suferit un traumatism cranio cerebral acut cu comoție, după ce a fost lovită în cap cu o coadă de mătură, pentru vindecare având nevoie de 7-9 zile de îngrijiri medicale. Aflată pe patul de spital, femeia s-a împăcat cu soțul ei. Acesta a fost reținut pentru săvârșirea faptei de tentativă de omor, ulterior fiind propus spre arestare Tribunalului Arad. „Inculpatul a fost reținut 24 de ore în arestul IPJ Arad, ulterior am înaintat propunerea de arestare preventivă Tribunalului Arad care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor”, a declarat procurorul de caz, Pavel Palcu din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.
În cadrul audierii lui, bărbatul și-ar fi recunoscut fapta și ar fi spus că soția sa și colegul său de serviciu au fost cei care l-au lovit primii.
Amant înjunghiat de soțul gelos, la Curtici
Amant înjunghiat de soțul gelos, la Curtici
Gelozia l-a orbit! Un bărbat de 58 de ani l-a înjunghiat pe amantul soției sale, acesta aflându-se internat la spital în stare gravă. Pe soție a bătut-o cu o... mătură.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 25-04-2024 sunt următoarele:
UT Arad
Oțelul pleacă învinsă de la Arad, după ce a dominat mare parte din joc, dar a pierdut cu arma sa preferată: contraatacul!
2
România
Autorităţile au dispus, joi, evacuarea preventivă a 20 de persoane după prăbuşirea unei străzi din oraşul Slănic pe o suprafaţă de peste 60 de metri pătraţi, adâncimea craterului având circa doi metri.
România
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990.
România
Tribunalul Bihor a pronunțat, joi, sentința în cazul lui Sandor Kiss, bărbatul de 55 de ani acuzat că ucis un salontan, în vara lui 2023.
Advertorial
RETIM Ecologic Service S.A., în colaborare cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Deșeurilor Solide (ADI SIGD), anunță inițierea campaniilor periodice de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase, periculoase din menajer și textile pentru locuitorii Zonei 1, județului Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!