Ambasadorul SUA face primele declaraţii publice

Ambasadorul SUA face primele declaraţii publice
Instalat în funcţia de ambasador al Statelor Unite pe ultima sută de metri, cu 24 de ore înaintea sosirii secretarului de stat la Bucureşti, Nicholas Taubman are mult de lucru la început de mandat.

El trebuie să facă faţă scandalului centrelor CIA pe teritoriul României, dar şi să se ocupe de amplasarea unor facilităţi militare americane în 4 locaţii. Proaspătul ambasador este, însă, pregătit pentru misiune. Cu câteva luni înaintea venirii în România, a luat parte la un program special la Departamentul de Stat, pe tema României şi politicii americane în regiune.

Noul ambasador a menţionat în discursul de numire, susţinut în noiembrie în faţa Senatului american, un obiectiv important al viitorului mandat: întărirea alianţei dintre Statele Unite şi România, în special în privinţa operaţiunilor militare din Irak şi Afganistan. Nicholas Taubman sublinia şi rolul strategic al României în zona Mării Negre, dar şi temele cu privire la care Statele Unite rămân critice, respectiv corupţia şi adopţiile internaţionale. Prezenţa noului ambasador la Bucureşti urma să coincidă iniţial cu Ziua Naţională a României. Prezentarea scrisorilor de acreditare s-a făcut însă pe 5 decembrie, cu 24 de ore înainte de sosirea la Bucureşti a secretarului de stat american, Condoleezza Rice.

Până acum, Nicholas Taubman a refuzat să facă orice declaraţii de presă. Ministrul român de externe, Mihai Răzvan Ungureanu l-a descris pe noul ambasador ca fiind unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai preşedintelui Bush. În vârstă de 75 de ani, Nicholas Taubman a fost preşedinte al unei companii de succes în domeniul producţiei de piese auto şi un important contributor la campania electorală a republicanilor. Tatăl său a ajutat în timpul celui de-al doilea război mondial 500 de evrei să emigreze în Statele Unite, scăpându-i de teroarea nazistă din Europa.

Noul ambasador, licenţiat al Facultăţii Pennsylvania, se numără printre cei mai bogaţi 100 de oameni din statul american Virginia, cu o avere de peste un miliard de dolari. Soţia sa, Jenny, a fost angajată a armatei israeliene. Din 1989, Nicholas Taubman este al 7-lea ambasador american la Bucureşti după Alan Green, Jr., John R. Davis Jr., Alfred H. Moses, James Carew Rosapepe, Michael Guest şi Jack Dyer Crouch II. Ultimul dintre reprezentanţii diplomatici americani la Bucureşti, Jack Dyer Crouch, a fost rechemat în Statele Unite, pentru a deveni adjuct al consilierului pentru securitate naţională.

Ambasada Statelor Unite la Bucureşti a fost condusă până zilele trecute de însărcinatul cu afaceri, Mark Taplin.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !